Mihai Eminescu, omagiat dincolo de Tisa

0
488

Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia “Dacia” din Apşa de Jos (Ucraina) şi Şcoala medie Gr. I-III Apşa de Mijloc au organizat sâmbătă, la Apşa de Mijloc, ediţia a X-a a Concursului literar “Mihai Eminescu”. Dimineaţă, invitaţii din Cernăuţi, Baia Mare, Negreşti-Oaş, Oradea, Baia Mare, Sighet şi zona Vişeu au participat la Parastasul pentru Eminescu, oficiat în sobor de preoţi, în frunte cu protopopul ortodox român de Slatina (Solotvino) pr. Ştefan Bileţchi, la biserica ortodoxă din localitate.
La Şcoala medie Gr. I-III (învăţământ primar, gimnazial şi liceal) cu predare în limba română, gazde bune au fost prof. Elena Şovac, directoarea Şcolii cu peste 700 de elevi, şi preşedintele Uniunii “Dacia”, dr. Ion M. Botoş, moderator şi “voievod al românilor din dreapta Tisei” – cum l-a supranumit poetul pr. Vasile Luţai. După vernisajul expoziţiei de carte intitulate „Mihai Eminescu – poetul Românilor de Pretutindeni”, au vorbit în faţa spectatorilor din sala de festivităţi: ES Eleonora Moldovan, consulul general al României la Cernăuţi (a transmis şi mesajul ambasadorului României la Kiev, dar a vorbit şi despre binomul Eminescu – Aron Pumnu, de legătura indisolubilă dintre dascăl şi elevi), Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş (a vorbit despre buna colaborare între autorităţile regiunii Transcarpatia şi cele ale judeţului Maramureş, despre proiectele transfrontaliere aflate în derulare şi de colaborare pe mai multe planuri), Tiberiu Morar din Oradea, vechi partener în proiectele româno-ucrainene (mesajul revistei Familia Română, la aniversarea celor 150 de ani de la primul număr apărut la Oradea; i-a înmânat lui Ion Botoş medalia comemorativă “Iosif Vulcan” – fondatorul revistei “Familia”, 1865), Delia Suiogan, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Ilie Gherheş, Universitatea de Vest Baia Mare, Gheorghe Todinca, directorul Muzeului Maramureşului din Sighet, Ion Petrovai, preşedintele Cenaclului Eminescu din Petrova, Natalia Lazăr, director Centrul Cultural Negreşti-Oaş, preşedinte al juriului.
Biserica-veche-din-Apsa-de-MijlocElevii din Apşa de Mijloc au prezentat un montaj literar “Eminescu”. La concursul propriu-zis, au participat peste o sută de elevi de la şcolile româneşti din Transcarpatia (inclusiv volohi din Poroşcovo), o şcoală din Cernăuţi, dar şi de la Colegiul Naţional “Dragoş Vodă” din Sighet.
Prof. dr. Ion Petrovai din Petrova Maramureşului, membru al juriului, mărturisea la final: “Chiar dacă concursul a fost puţin mai lung decât s-a prevăzut, nu a plictisit. Elevii au fost bine selectaţi şi pregătiţi. Au recitat, au cântat. Premii de frunte au obţinut copiii din Apşa de Mijloc, Apşa de Jos, Cernăuţi şi Sighet. Toţi participanţii au primit diplome şi cărţi în limba română. Este foarte important că acest concurs s-a instituit şi a devenit o tradiţie. În dreapta Tisei, este o situaţie de excepţie. Precum tăciunii în vatră, aşa şi simţământul pentru limba neamului este destul de scăzut în ansamblul societăţii. Doar în şcoli această stare este întreţinută şi este în creştere. S-a văzut că această a zecea ediţie a concursului a fost mult mai bună decât precedentele. Şi reacţia publicului a dovedit acest lucru, prin aplauzele frenetice. Lucru care m-a impresionat foarte mult. De asemenea, m-a impresionat foarte buna organizare a întregii manifestări. Cum remarca o membră a juriului, colega de la Colegiul “Neniţescu” din Baia Mare, interesul pentru poezie pare a fi mai mare aici, în dreapta Tisei, decât la noi, în România”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.