„Big brother” în comuna Cerneşti – construcţia reţelei de apă şi canalizare este blocată

0
1358

Comuna Cerneşti are sistem de monitorizare video. Acesta înregistrează non-stop imaginile de la cele 10 camere amplasate în centrul localităţii. Filmarea se salvează pe un server în primărie şi se stochează timp de 20 de zile.

În caz de orice incidente sau accidente, imaginile captate de pe camerele de supraveghere pot folosi la elucidarea acestora. Au existat chiar cazuri concrete: în urma unui accident petrecut la monumentul din centrul comunei, camerele video au surprins totul, aşa că poliţia a venit şi a preluat imaginile. Sistemul a fost implementat anul trecut.

Sistem de monitorizare video
Sistem de monitorizare video

Părerile cetăţenilor sunt împărţite cu privire la utilitatea acestui sistem de supraveghere video: „Nu ştiu cât este de util. Puteau să facă altceva cu banii ăştia. Nu cred că ajută prea mult, mai ales că supraveghează doar centrul comunei şi cam atât. Hoţii pot umbla în voie prin sat”, a declarat Ion P., localnic din Cerneşti. „Cred că este un lucru bun, aşa se mai potolesc şoferii de pe zonă, ca să nu facă vreun accident, pentru că ştiu că sunt filmaţi”, ne-a spus un alt cetăţean din comună.

Pod peste rîul Bloaja
Pod peste rîul Bloaja

Patru poduri noi leagă zone importante

O serie de poduri terminate, sau în curs de finalizare, conectează mai multe zone din comună, între care nu erau legături directe. Astfel, autorităţile locale au rezolvat o problemă stringentă legată de traversarea văilor din comună, inclusiv cu mijloace de transport, nu doar pietonal: „Am construit un pod peste râul Bloaja în localitatea Cerneşti. Investiţia a fost făcută pe Ordonanţa de Guvern 28, valoarea ei fiind de 558.605 lei şi a fost finalizată recent. Podul este unul strategic amplasat, făcând legătura între partea estică a satului şi cea vestică. Construcţia este cu atât mai importantă cu cât înainte nu a existat aşa ceva în zonă. De asemenea, oferă accesul la drumul comunal, aşa că traficul agricol are numai de câştigat cu acest nou pod, că altfel oamenii aveau de făcut un ocol de câţiva kilometri. Un alt pod construit este cel peste valea Mihăiesei, în Ciocotiş. Pe aceeaşi Ordonanţă 28, suma cheltuită cu construcţia lui fiind de circa 318.000 lei. Şi acesta este foarte important, pentru că nu exista un pod până acum şi peste el circulă copiii când merg la şcoală”, a declarat Aron Zaharie, consilier în Primăria Cerneşti. Alt pod din centrul de comună, peste valea Brebeni, este în momentul actual în construcţie. La fel şi cel din Bloaja (Izvoarele), ambele urmând a se finaliza până cel târziu în vară.

Canalizare pentru apele pluviale
Canalizare pentru apele pluviale

Proiectul de alimentare cu apă şi canalizare, blocat deocamdată

Cerneşti nu are reţea de alimentare cu apă şi canalizare. Tocmai de aceea autorităţile locale au întocmit un proiect, pe care l-au depus şi câştigat, având asigurată finanţarea prin Ministerul Mediului. O problemă depistată la soluţia tehnică a blocat însă întreg proiectul. Acum se aşteaptă o rezolvare, care se cunoaşte, doar trebuie pusă în aplicare: „Avem depus pe Agenţia Fondului de Mediu un proiect de modernizare, reabilitare şi extindere a sistemului de apă potabilă şi canalizare în localitatea Cerneşti. Valoarea proiectului este de 10.158.000 de lei. Proiectul este aflat în evaluare. Noi trebuie să schimbăm soluţia tehnică, adică alimentarea cu apă să nu se mai facă de la Măgureni, ci de la Ruşor. Pentru asta ne trebuie o hotărâre de consiliu local. Proiectul a fost eligibil practic, ni s-a aprobat finanţarea, primarul trebuind doar să meargă şi să semneze contractul de finanţare. Cernesti2_Graiul MaramuresuluiCapacitatea de alimentare cu apă de la Ruşor este mai bună, de aceea trebuie să o realizăm de acolo, că şi comuna vecină, Copalnic-Mănăştur, tot de acolo se alimentează cu apă. Şi atunci ne racordăm şi noi tot acolo. Finanţarea o avem, doar mai trebuie să meargă primarul la Bucureşti, să semneze contractul şi lucrarea va intra în execuţie în acest an. Suntem practic obligaţi să o începem cât mai repede, pentru că cei de la Mediu ne-au dat termen trei luni de zile şi dacă nu rezolvăm problemele noastre, atunci ne retrag finanţarea”, a conchis reprezentantul administraţiei locale.

Căminul cultural din Cerneşti
Căminul cultural din Cerneşti

Căminul cultural, modernizat

Căminul cultural din comuna Cerneşti a fost reabilitat, extins şi dotat. Astfel, s-au executat lucrări ample, care au vizat practic reconstrucţia clădirii aproape în totalitate, extinderea ei, dar şi dotarea completă. Imobilul arată cu totul diferit faţă de cum era înainte. Cetăţenii sunt mândri de investiţie: „Avem acum un cămin cultural modern, cum nu cred că mai este în zonă şi arată foarte bine aşa refăcut. Toate acţiunile culturale de la noi se desfăşoară aici şi lucrările astea erau necesare”, a spus Gheorghe M. din Cerneşti. „Căminul arată acum foarte bine şi suntem mândri de asta, pentru că toţi cei care vin la noi în comună şi-l văd rămân plăcut impresionaţi”, ne-a explicat un alt cetăţean. Investiţia a fost realizată prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), cheltuielile cu proiectul fiind în cuantum de aproape un milion de lei. Aici îşi desfăşoară acum activitatea Ansamblul Măgura din localitate. Ei au o serie de acţiuni culturale şi nu aveau un sediu potrivit în care să-şi poată derula activitatea zilnică.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.