Peste 200 de elevi şi cadre didactice din câteva unităţi şcolare din municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei au participat la primele activităţi educative desfăşurate de poliţiştii de proximitate şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în cadrul programului educaţional naţional Şcoala Siguranţei TEDI.
Poliţiştii au discutat cu elevii claselor I de la Şcolile gimnaziale „Nichita Stănescu”, „Nicolae Iorga” şi nr. 18 din Baia Mare, dar şi cu cei ai Şcolii Gimnaziale nr. 2 din Sighetu Marmaţiei despre regulile de comportament, ce trebuie respectate pentru a fi în siguranţă în drum spre şcoală, la şcoală, acasă şi în vacanţă.
Îmbucurător a fost faptul că elevii au dovedit că, deşi sunt mici, cunosc deja regulile de circulaţie, iar, printr-un exerciţiu practic, au recapitulat traversarea regulamentară, sub îndrumarea doamnelor învăţătoare. Poliţiştii le-au explicat copiilor de ce este foarte important ca ei să aplice regulile pe care le cunosc şi care pot fi consecinţele în cazul nerespectării lor.
La finalul activităţilor, copiii au fost răsplătiţi cu premii şi broşuri educative oferite de organizatorii programului respectiv Tymbark Maspex România şi Tedi.
În judeţul Maramureş, Şcoala Siguranţei TEDI se derulează până la sfârşitul acestui an şcolar, în toate cele 22 de şcoli care s-au înscris în program.