• Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti 3-0 (23, 20, 14)
Ştiinţa Explorări Baia Mare s-a calificat în Final Four-ul Cupei României la volei masculin după ce a trecut în sferturi de Dinamo Bucureşti cu scorul general de 6-1 la seturi.
Avînd avantajul victoriei cu 3-1 obţinute în prima manşă, jucată în deplasare, băimărenii au tranşat miercuri seară rapid soarta calificării. Ceva emoţii au fost doar în setul inaugural, băieţii antrenaţi de Marius Botea şi Sorin Pop adaptîndu-se mai greu la condiţiile speciale de joc oferite de sala Universităţii de Nord. În ultimul set, băimărenii au făcut şi spectacol, mai ales prin brazilianul Alan Domingos care, deşi evoluează pe postul de libero, a dat cîteva pase surprinzătoare pentru colegii lui.
Evoluţia scorului
• Setul I: 0-4, 2-8, 9-11, 16-15, 20-17, 20-20, 23-21, 23-23, 25-23; Setul II: 2-4, 8-6, 12-8, 12-11, 16-13, 22-16, 25-20; Setul III: 4-3, 8-5, 12-8, 16-11, 18-12, 25-14. • Ştiinţa Explorări Baia Mare: Râpeanu 3 p, Cherbeleaţă 11 p, Bălhăceanu 13 p, Didorciuc 9 p, Kovacs 4 p, Coasă 5 p, Domingos (libero). Au mai jucat: Veber 5 p, Toth 1 p, Nagy, Socaciu 1 p şi Olar (libero). Antrenori: Marius Botea şi Sorin Pop. • Dinamo Bucureşti: Manda, Chiţigoi 1 p, Harbuz 6 p, Romanescu 4 p, Şoloc 6 p, Mureşan 11 p, D. Ghimeş (libero). Au mai jucat: Bălan 8 p, Drăguşin 1 p, I. Ion 2 p şi Trică. Antrenor: Daniel Rădulescu. • Au arbitrat: Tudor Pop şi Mircea Rus (Cluj- Napoca). Observator FRV: Ioan Buhăţel (Dej).
Rezultatele partidelor din sferturile Cupei României, manşa a doua: Unirea Dej – CSVM Zalău 0-3 (în tur a fost 2-3); SCMU Craiova – Arcada Galaţi 2-3 (1-3); Ştiinţa Explorări Baia Mare – Dinamo Bucureşti 3-0 (3-1); Universitatea Cluj-Napoca – Tomis Constanţa 3-0 (3-0). Tomis s-a retras din competiţie.
CSVM Zalău, Arcada Galaţi, Ştiinţa Explorări Baia Mare şi Universitatea Cluj-Napoca s-au calificat în Final Four-ul Cupei României, programat în perioada 8-10 aprilie, la Piatra Neamţ.