Artiştii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania vor putea fi văzuţi în această lună, la postul public de televiziune, alături de doi dintre îndrăgiţii interpreţi de muzică populară: Angela Buciu şi Aurel Tămaş. Recent, ansamblul maramureşean a filmat pentru două dintre emisiunile „O dată-n viaţă”.
În prima ediţie a fost promovat Maramureşul Voievodal, iar în cea de-a doua, au fost reînviate obiceiurile de cătănie. „În prima emisiune, am participat alături de Angela Buciu, care a concurat cu Gheorghe Roşoga. În a doua emisiune, l-am avut lângă noi pe Aurel Tămaş, care s-a întrecut cu Daniela Condurache. În prima emisiune care s-a filmat cu Angela Buciu am promovat în primul rând zona Maramureşului Voievodal, pe care Angela Buciu o reprezintă, cu dansuri din zona Maramureşului, dar şi cu un obicei tradiţional, Botejunea. Dr. Elise Stan, care este şi consultantul principal al acestei emisiuni, ne-a felicitat. În cea de-a doua emisiune, am prezentat obiceiul de cătănie”, a declarat directorul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, Iuliana Dăncuş. Artiştii maramureşeni au fost însoţiţi şi de doi copii minunaţi, pe care Ansamblul Transilvania îi promovează. E vorba despre doi câştigători ai festivalurilor locale de muzică populară, Carmen Osian din zona Codrului, care a interpretat o melodie din repertoriul Angelei Buciu, „Înflorit-o ruguţu’” şi Ionuţ Filip din zona Lăpuşului, căruia Aurel Tamas i-a încredinţat melodia „Când eram mai mic”. În această săptămână, dansatorii Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania vor urca şi pe scena Eurovision, unde vor avea „ieşiri la rampă”, alături de Paula Seling, Grigore Leşe şi Zoli Toth, fostul component al trupei Sistem.



























