Reguli noi la garanţia produselor

0
643

Din 28 februarie, a intrat în vigoare O.G. nr. 9/2016, care schimbă Legea vînzării produselor şi le dă consumatorilor drepturi suplimentare în relaţia cu comercianţii. De acum, produsele considerate neconforme pot fi returnate în 15 zile. „Apare denumirea de garanţie comercială, care reprezintă orice angajament asumat de vînzător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de client, de reparare sau de înlocuire a produsului, în cazul în care produsele nu corespund condiţiilor enunţate sau declarate. Este stipulată perioada de 15 zile în care produsul trebuie să fie reparat, adus la conformitate, din momentul în care cumpărătorul l-a anunţat pe vînzător de defecţiunea apărută sau din momentul în care produsul a fost predat pe baza unui act de predare-primire unei persoane desemnate de vînzător”, a declarat comisarul-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş, Olivia Ardelean. Acelaşi document prevede că „perioada în care produsul stă în reparaţie şi nu este folosit prelungeşte termenul de garanţie al produsului. În cazul în care un produs se înlocuieşte, vînzătorul are aceleaşi obligaţii ca şi pentru produsul nou”, a adăugat Olivia Ardelean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.