După ce mii de ani bărbaţii au avut prioritate în faţa femeilor, secolul al XX-lea a impus egalitatea între sexe. Ziua femeilor din 8 martie este urmată în 19 noiembrie de ziua bărbaţilor. Festivismul declarativ şi acţiunile de masă, cu spectacole şi petreceri, ar trebui depăşite, în favoarea educaţiei pentru familie, deopotrivă pentru femei şi bărbaţi.
Constatăm că societatea postmodernă a adus familia într-o criză prelungită, din care nu se prevăd şanse apropiate de ieşire. Societatea românească merge pe linia celei occidentale, spre postmodernitate: nimic nu este sigur, totul curge, individul fiind supus unei presiuni intense de-a gîndi original, de-a se adapta.
Constatăm că lumea se comportă ciudat, pare „bolnavă”. Bărbaţii s-au efeminat, nu se căsătoresc (preferă aventurile de-o noapte). Femeile s-au masculinizat şi psihologic se comportă precum bărbaţii, fiind prea sigure de ele însele şi prea agresive în profesia ce le asigură independenţa financiară. Între sexe a apărut o concurenţă, cu tendinţa ca femeile să-i domine pe bărbaţi. În acest secol XXI, se creează noua lume, care nu mai ţine seama de sexe. Ceea ce este o greşeală de care ne vom da seama peste o sută de ani. În meserii specific bărbăteşti pînă în urmă cu o sută de ani, precum militar, poliţist, judecător, învăţător, croitor, au intrat femeile, dovedind că fac faţă provocărilor. Concurenţa a crescut şi azi avem instituţii cu personal preponderent masculin, conduse de femei (vezi Poliţia Maramureş, sau AJOFM, spitale, şcoli, primăria Seini…). Exigenţa şi eficienţa managerilor femei este recunoscută, fiind în ascensiune faţă de bărbaţi.
Dacă femeile şi bărbaţii au aceleaşi drepturi, şi pericolele şi răspunderile sînt comune. Este pregătită femeia să-şi asume şi pierderile ce decurg din statutul egalitar? Probabil că da. Totul porneşte de la minte, mintea femeilor este desigur egală cu a bărbaţilor (nu putem face diferenţă între un suflet masculin şi unul feminim, de altfel nici în lumea de apoi nu mai există diferenţă între femei şi bărbaţi, ci forma şi substanţa lor este aceeaşi, de cuantă energetică). Nu putem pune garduri, nici limite între sexe. Femeia poate fi astronaut, dar şi … bărbat (dacă îşi schimbă sexul, ceea ce se întîmplă, deocamdată, cu ajutorul hormonilor şi al operaţiilor estetice). Femeile şi-au învins toate complexele de inferioritate şi ocupă meserii care pînă acum erau specifice bărbaţilor. Succesele sînt însoţite şi de eşecuri, dar este cert că femeia postmodernă nu mai merge în urma bărbatului, ci tinde să-i ia faţa. Hilary Clinton nu s-a mulţumit să fie prima doamnă a SUA, ci vrea să fie prima femeie preşedinte!
Însă toate au un preţ. Ascensiunea femeilor este însoţită de fenomene care pot avea impact negativ pe termen lung, gestionarea lor fiind necesară. Ce putem face, ca societate? Să introducem în şcoală şi în practică disciplina numită „Educaţie pentru familie” (care să includă şi „Educaţia sexuală”) – cel puţin aşa susţin psihologii, care constată că oamenii, femei şi bărbaţi, au eşecuri personale şi mai ales au eşecuri de familie, pe care nu le pot gestiona. Numărul divorţurilor şi al cuplurilor neoficializate la starea civilă a crescut alarmant. Măsura dezastrului este scăderea naşterilor, media fiind de un copil pe familie.
Pierderile umane sînt mari, regresăm privind calitatea vieţii, oamenii trec printr-o criză morală determinată de criza economică. Ne încărcăm la serviciu cu stres, iar în familie scăpăm de el, devenim certăreţi, violenţi, absurzi. Abdicăm de la rolul de tată şi mamă, în favoarea rolului de salariat rob pentru supravieţuire.
Cinstim femeile de 8 Martie. Îi vom lăuda pe bărbaţi în 19 noiembrie, pe cei care însămînţează celula (de-aş fi femeie, probabil nu aş scrie acest lucru). Bărbaţii şi femeile sînt aproape la fel, au trup fragil la boli şi suflet înşelător, predispus la autodistrugere. Să fim atenţi, să rămînem oneşti în lumea masculinizată, dorind ca femeile să o feminizeze în continuare cu superioritatea lor evidentă, ceea ce ne face să le iubim atît de mult, fie ele mame, soţii sau fiice!
