Ultima şedinţă de Consiliu Judeţean Maramureş a fost tensionată. Motivul: împărţirea banilor către primării, pentru cofinanţarea diverselor proiecte. Cel mai revoltat de modul în care conducerea judeţului sprijină investiţiile e Lucian Morar, primarul Oraşului Ulmeni. Acesta afirmă că a primit cea mai mică sumă acordată de aleşii judeţeni, în condiţiile în care a dovedit că este capabil să realizeze proiecte şi investiţii pe care nici măcar conducerea judeţului n-a fost în stare să le implementeze. Morar e convins că votul a fost politic şi a venit în contextul în care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru preşedinţia C.J. Maramureş, din partea Mişcării Populare, la alegerile din luna iunie.
„Suma de 100 mii lei (1 miliard lei vechi – n.n.) este cea mai mică dintre cele alocate primăriilor care au depus documentaţia în termen. Primăria şi Consiliul Local Ulmeni şi-au asumat construcţia podului de peste râul Someş, o investiţie de interes judeţean, astfel că este de datoria C.J. să sprijine realizarea acestui obiectiv strategic pentru Maramureş. Până acum, a făcut-o mai mult declarativ. Cu certitudine, a fost un vot politic pentru împărţirea banilor judeţului condus de Zamfir Ciceu, Gabriel Zetea şi Emil Marinescu. Au demonstrat maramureşenilor că atât ei, cât şi conducerile anterioare au avut nevoie de câte trei-patru mandate pentru realizarea unei lucrări. Drumul Baia Sprie – Bârsana a fost gândit de Alexandru Cosma, proiectat de Marinel Kovacs, început de Mircea Man şi finalizat (cu suficiente probleme) de actuala conducere. Îi asigur pe maramureşeni că acest sistem de lucru, în ritm de melc, va fi cu totul altul, începând cu data de 6 iunie, când un om hotărât va conduce judeţul”, spune Lucian Morar.
Valoarea totală a investiţiei de la podul din Ulmeni este de 10,6 milioane lei (106 miliarde lei vechi). Aportul de până acum al C.J. a fost de aproximativ 300 mii lei (3 miliarde lei vechi), în timp ce Oraşul Ulmeni a alocat 1 milion lei (10 miliarde lei vechi). Pentru finalizarea podului, a fost încheiat un contract cu Ministerul Dezvoltării, lucrarea urmând a fi predată în toamna acestui an. Pe lângă construcţia în sine, mai trebuie realizată şi legătura cu Drumul Judeţean 108 A, pe o distanţă de aproximativ 1 km. Lucrarea necesită aproximativ 1 milion lei (10 miliarde lei vechi), însă consilierii judeţeni, la ultima şedinţă, au alocat doar 100 mii lei (1 miliard lei vechi)!
Adrian MUNTEAN
































mafie e mafie – ciceu,zetea si marinescu