FC Municipal Baia Mare – CS Mioveni 1-0 (1-0)
FC Municipal Baia Mare a trecut de un prim hop în tentativa accederii în play-off-ul ligii secunde şi a învins pe teren propriu, la limită, o altă contracandidată la primele şase locuri, CS Mioveni.
Gruparea de sub „Dealul Florilor” a luat cele trei puncte prin golul semnat de Cosmin Sîrbu în minutul 13, victorie care face ca echipa noastră să rămînă cu şanse reale în cărţile play-off-ului. Pentru trupa antrenată de Dorin Toma şi Cristian Bogdan cele trei puncte puse în joc erau vitale, orice pas greşit reducînd considerabil posibilitatea de a ajunge între primele şase echipe ale seriei. Dar jucătorii s-au motivat exemplar pentru acest duel, iar succesul de miercuri trebuie confirmat cu un alt rezultat pozitiv în derby-ul de mîine din deplasare cu Olimpia. FC Municipal Baia Mare a urcat pe locul cinci după victoria cu CS Mioveni şi se vede obligată să obţină minimum trei puncte din cele două meciuri pentru a fi sigură de prezenţa în play-off.
Disputa cu CS Mioveni a început cum nu se poate mai bine pentru gazde, care în minutul 13 vor deschide scorul prin Cosmin Sîrbu, acesta trimiţînd un şut senzaţional la colţul lung din vole, în urma unei diagonale venite de la Florin Aniţoiu: 1-0. Peste numai trei minute, oaspeţii şansa egalării. Daminuţă face o greşeală de începător, Ayza rămîne singur cu Ormenişan, dar portarul băimărean respinge, iar pericolul este îndepărtat de un fundaş. Vasile Pop are posibilitatea majorării scorului în minutul 26, cînd scapă singur cu Popescu, dar acesta respinge şutul atacantului nostru. Partida s-a dovedit, în continuare, echilibrată, dar şansa golului a avut-o tot FC Municipal. În minutul 71, Vasilache îl deschide cu o pasă pe Balaure şi acesta, aflat în careul de 16 m, reia peste poartă. Ultimul fluier aduce bucurie în tabăra băimăreană şi trei puncte extrem de necesare în lupta aprigă pentru un loc de play-off. • FC Municipal Baia Mare: Ormenişan – Sg. Oltean, Daminuţă, Fl. Ilie, Aniţoiu, A. Ignea, Vasilache (89 Deac), E. Dică (80 Codoban), Balaure, Sîrbu, V. Pop (68 Codin). Rezerve: Bota – Duruş, Cîrjan, Şter. Antrenori: Dorin Toma şi Cristian Bogdan. • CS Mioveni: Oct. Popescu – Torişte, Gugu, Vişa, Ed. Stoica, V. Mazilu (70 Şchiopu), Biceanu, Năstăsie, Ed. Florescu (54 Traşcu), Ayza, Nilă (70, M. Vintilă). Rezerve: F. Croitoru – Tirică, Bg. Stoica, D. Iancu. Antrenor: Marius Stoica. • Arbitri: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca) – George Marian Fridl (Comăneşti), George Bogdan Duţă (Bacău). Rezervă: Sergiu Mavriche (Bacău). Observatori FRF: Viorel Vancea (Oradea), Zaharia Ciev (Timişoara).