Ieri, s-au împlinit 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul a fost marcat vineri la Muzeul Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, cu Simpozionul intitulat ”Sub acelaşi Tricolor”.
Despre evenimentele petrecute în anul 1918 , despre unirea Basarbiei şi Bucovinei cu România şi despre Marea Unire de la 1 Decembrie au vorbit directorul Muzeului Maramureşului, prof. muzeograf Gheorghe Todincă, prof. Doina Voina, preşedinte al Filialei Sighet a Asociaţiei ”Pro Basarabia şi Bucovina” şi col.(r) dr. Laurenţiu Batin, doctor în istorie şi filozofie.
La final, participanţii la manifestare au avut prilejul de a asista la un moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „Dragoş Vodă”, pe versuri din creaţia lui Grigore Vieru. Măriuca Verdeş a interpretat câteva pricesne, în zi de Bunavestire.


























