O nouă premieră la teatru: Puricele în ureche

0
650
Radu Macrinici şi Gelu Badea

Iubitorii teatrului sunt invitaţi astăzi, 14 aprilie, de la ora 19, la Teatrul Municipal Baia Mare, la o nouă premieră. Este vorba despre comedia ”Puricele în ureche” de Georges Feydeau, în regia lui Gelu Badea. După o absenţă de aproape 10 ani din peisajul teatral băimărean, regizorul Gelu Badea a revenit, pentru a pune în scenă acest spectacol. Este prima piesă din actuala stagiune care se va juca în Sala Mare, cu publicul aşezat confortant în fotolii.
„E primul spectacol din stagiunea actuală, care se joacă cu publicul în sală. Cei care au oftat după fotoliile roşii, în sfârşit  se pot delecta şi relaxa. Spectacolul durează 2 ore şi 15 minute cu pauză”, a punctat directorul Teatrului Municipal Baia Mare, Radu Macrinici. Acesta nu a dorit să dezvăluie prea mult despre spectacol, arătând că lasă publicului plăcerea de a „gusta” fiecare moment actoricesc. Regia piesei îi aparţine lui Gelu Badea, regizor şi lector universitar la Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Gelu Badea a montat până acum peste cincizeci de spectacole, pe importante scene din ţară. În Baia Mare nu a mai fost de aproape 10 ani. „A fost bine şi greu, aşa aş putea defini cele 6 săptămâni în care am stat aici. Eu am înţeles că teatrul are nişte nevoi pe care trebuie să i le respectăm. În acest moment se joacă foarte mult în acest teatru, se joacă mult pe un program foarte variat. Aşa cum a fost conturată prima stagiune, cred că recuperarea va fi rapidă, în ce priveşte câştigarea publicului. Ar trebui să continue reîntinerirea trupei. Pe lângă actorii maturi trebuie să readucem nişte tineri. Suntem câţiva care ne aducem aminte de momentul în care au venit cinci tineri din Cluj. Dintre aceştia, George Costin şi Sorin Miron sunt acum actori importanţi la Bucureşti”, a punctat Gelu Badea. Printre protagoniştii spectacolului se numără actorii Valeriu Doran şi Eduard Bindiu. „Textul avea 178 de pagini, primul text de amploare. Ca în reclamele de televiziune 2 în 1, adică două personaje total diferite, doi oameni care seamănă între ei, din pături sociale diferite şi provocarea a fost mare din punctul meu de vedere pentru că la o anumită maturitate profesională îţi doreşti să încerci. Dacă am reuşit, asta va decide publicul care va veni să vadă spectacolul”, a declarat actorul Valeriu Doran. La rândul său, Eduard Bindiu afirmă că e cel mai important rol de comedie pe care îl joacă de când se află în Teatrul Municipal Baia Mare. „E un spectacol în primul rând construit pe actorie. E o provocare”, a explicat Eduard Bindiu. Textul comediei „Puricele în ureche”, după Georges Feydeau, unul din marii dramaturgi francezi din perioada numită „la Belle Epoque”, a fost tradus de Nicolae Weisz. Spectacolul propune „un teatru de relaţii, în care predomină comicul de situaţie, iar situaţiile, cu cât sunt mai încurcate şi mai greu de rezolvat, cu atât devin mai verosimile”. Următoarele reprezentaţii vor avea loc marţi, 19 aprilie, ora 16.00 (spectacolul se joacă cu casa închisă) şi sâmbătă, 23 aprilie, ora 19.00.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.