Satele Unite ale Maramureşului

0
710

Într-o Europă pornită demult pe drumul ireversibil al modernizării şi urbanizării, România deţine astăzi cea mai mare civilizaţie rurală autentică şi vie. În acest context, Maramureşul istoric, deşi periferic, e încă una dintre zonele cele mai atractive, atât prin patrimoniul său natural, cât şi prin cel material şi ima­terial. Cu toate acestea, Ţara Maramureşului nu are o voce suficient de puternică pentru a se face auzită în lume, atât pe cât ar merita. E nevoie de eforturi coordonate ale tuturor celor 36 de comune din această zonă, care să se constituie într-o reţea, pentru ca Ţara Maramureşului să scoată la iveală tot ce are mai autentic, să se dezvolte economic, iar turiştii să îşi dorească să vină aici. satele unite ale maramuresuluiAsociaţia Interculturală de Tradiţii, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”, Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş şi Consiliul Judeţean Maramureş au iniţiat un „Parteneriat interinstituţional pentru regenerarea patrimoniului cultural şi dezvoltare economică în Ţara Maramureşului”. Joi, 14 aprilie 2016, la Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei, a avut loc o primă întâlnire de lucru la care au participat: prefectul Sebastian Mihai Lupuţ; Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii; Mihaela Vrabete, directorul executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Maramureşului”; primari şi alţi reprezentanţi ai administraţiilor locale din cele 36 de comune ale Ţării Maramureşului. (v.b.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.