• Steaua Bucureşti – CSM Ştiinţa Baia Mare 18-16 (13-6) •
CSM Ştiinţa Baia Mare a suferit prima înfrîngere din Cupa României, vicecampioana cedînd în deplasarea de pe terenului liderului acestei competiţii, Steaua Bucureşti, cu scorul de 18-16 (13-6).
Înfrîngerea a venit şi cu aportul brigăzii de arbitri, în special a centralului gălăţean Ionuţ Bodea şi a arbitrului video Mihai Irimia, care au defavorizat clar formaţia antrenată de Eugen Apjok şi făcînd ca punctele să rămînă, absolut nemeritat, în Ghencea. Oaspeţii au avut o evoluţie bună, dominîndu-şi adversarul la toate capitolele, dar neşansa şi sprijinul arbitrilor au decis soarta acestei partide. CSM Ştiinţa şi-a consolidat poziţia secundă în clasament, chiar dacă a pierdut, aflîndu-se acum la trei puncte în spatele celor de la Steaua şi la egalitate cu locul trei, ocupat de Timişoara Saracens. În etapa viitoare, băimărenii vor primi vizita celor de la „U” Cluj-Napoca, într-o nouă etapă din Cupa României.
Cele mai importante momente ale partidei:
Min. 2 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de pedeapsă 30 de metri flancul drept (0-3); Min. 5 Andrei Filip – lovitură de pedeapsă 23 de metri lateral stînga (3-3); Min. 17 Taniela Maravunawasawasa – drop-gol (3-6); Min. 28 Taniela Maravunawasawasa – lovitură de pedeapsă 28 de metri partea stîngă ratată; Min. 33 Andrei Filip – lovitură de pedeapsă 26 metri lateral dreapta (6-6); Min. 35 Nemia Ranuku – eseu pe axul central (11-6); Min. 36 Andrei Filip – transformare eseu (13-6); Min. 52 Petelo Tupou – eseu după o intercepţie şi o cursă de 50 de metri (18-6); Min. 53 Andrei Filip – transformare eseu ratată; Min. 59 Sakalia Sosefo – cartonaş galben; Min. 63 Adrian Apostol – eseu izbutit în flancul stîng (18-11); Min. 64 Taniela Maravunawasawasa – transformare eseu ratată; Min. 74 Andrei Filip – lovitură de pedeapsă din zonă centrală ratată; Min. 80 John Leiataua – eseu reuşit pe partea dreaptă (18-16); Min. 80 Taniela Maravunawasawasa – transformare eseu ratată. • Arbitri: Ionuţ Bodea (Galaţi) – Răzvan Vasiliu (Bucureşti), Emanuel Gorodea (Iaşi). Arbitrul nr. 4: Dănuţ Frăsineanu (Bucureşti). Arbitru video: Mihai Irimia (Bucureşti). Comisar citare: Viorel Popescu (Bucureşti). Observator: Constantin Bonea (Bucureşti).
• Steaua Bucureşti: 15. Robert Neagu, 14. Petelo Tupou, 13. Robert Dascălu – cpt, 12. Claudiu Ioniţă, 11. Ionuţ Dumitru, 10. Andrei Filip, 9. Nemia Ranuku, 1. Nicolae Nere, 2. Cristian Cornei, 3. Silviu Vasiliu, 4. Alexandru Grigoraş, 5. Mikheil Archuashivili, 6. Kuselo Moyake, 7. Valentin Mototola, 8. Eseria Vueti. Rezerve: 16. Sosefo Sakalia, 17. Sergiu Buzea, 18. Andrei Florescu, 19. Bogdan Doroftei, 20. Sorin Coşereanu, 21. Grigoraş Diaconescu, 22. Ionel Cazan, 23. Sabin Strătilă. Antrenori: Cristian Petre, Marcel Mihalache. • CSM Ştiinţa Baia Mare: 15. Alexandru Bucur, 14. Sione Fakaosilea, 13. John Leiataua, 12. George Oprea, 11. Adrian Apostol, 10. Taniela Maravunawasawasa, 9. Bidzina Shamkaradze – cpt, 1. Constantin Pristăviţă, 2. Florin Bârdaşu, 3. Silviu Suciu, 4. Florian Roşu, 5. Dumani Mtya, 6. Johannes Van Heerden, 7. Sean Morrell, 8. Răzvan Ailenei. Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru, 17. Mihai Dico, 18. Wiasea Nailago, 19. Andrei Iurea, 20. Alexandru Pălii, 21. Georgel Cătună, 22. Cristian Chirică, 23. Constantin Ene. Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci.