Seria manifestărilor dedicate Zilelor Şcolii „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare se încheie astăzi, 22 aprilie, cu un spectacol festiv. Acţiunea se desfăşoară de la ora 16, la Teatrul Municipal Baia Mare. Şcoala „Dimitrie Cantemir” s-a înfiinţat în anul 1996, în aceste zile fiind aniversaţi cei 20 de ani de existenţă. Numită iniţial „Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 3”, unitatea de învăţământ şi-a însuşit, în 2006, numele marelui cărturar Dimitrie Cantemir, cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de existenţă. În cadrul şcolii învaţă peste 800 de elevi în 33 de clase, iar cadre didactice sunt în număr de 44.