Slujba Învierii la Catedrala Episcopală din Baia Mare

0
782

Sâmbătă, 30 aprilie, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Pă­rinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Învierii Domnului la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi.

Aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim

Slujba Învierii Domnului a fost precedată de aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim în Catedrala Episcopală din Baia Mare de către o delegaţie a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în frunte cu arhim. dr. Casian Filip, ecleziarhul sfântului locaş.
Lumina Sfântă a sosit pe aeroportul din Satu Mare, iar de acolo a fost preluată de delegaţia eparhială şi adusă în Baia Mare, în timp optim, încât P.S. Iustin Sigheteanul a oferit mulţimii credincioşilor, la ora 24,00, la începutul slujbei Învierii, lumină din Lumina Sfântă de la Ierusalim, coborâtă anul acesta la Biserica Sfântului Mormânt. Lumina Sfântă a fost adusă de la Bucureşti pe Aeroportul Internaţional din Satu Mare, prin grija domnului Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială, fiind Lumină din Lumina Sfântă adusă în România de Patriarhia Română.
La sosirea Luminii Sfinte a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, care, la venerabila vârstă de aproape 95 de ani, a făcut efortul de a fi prezent la slujba Învierii.

Slujba Învierii Domnului

P.S. Iustin Sigheteanul a oferit Lumina Sfântă celor circa 10.000 de credincioşi, dintr-un mănunchi de 33 de lumânări, cu binecunoscutele cuvinte-îndemn pentru credincioşi: „Veniţi de luaţi Lumină!”, rostit de trei ori. Pentru ca fiecare credincios să poată lua lumina cât mai uşor, Arhiereul a străbătut Catedrala dintr-un capăt în altul. Apoi, împreună cu mulţimea rugătorilor şi închinătorilor, a efectuat procesiunea de înconjurare a  Catedralei Episcopale, în sunetul de clopote şi de toacă.
Slujba Învierii Domnului s-a oficiat pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale. Răspunsurile au fost date de Corul „Doxologia” al sfântului locaş, dirijat de pr. prof. dr. Petrică Aurelian Covaciu.
„Praznicul împărătesc al Învierii Domnului este unul îmbrăcat în multă lumină. Este un praznic al păcii, un praznic al bucuriei, un praznic al evlaviei şi al fidelităţii faţă de credinţa noastră ortodoxă, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. Lumina Învierii lui Hristos se revarsă din sfintele noastre biserici şi Altare peste poporul cel drept credincios, mai cu seamă că fiii şi fiicele Bisericii noastre se pregătesc cu multă evlavie pentru praznicul Învierii. Lumina Învierii lui Hristos este punctul culminant al sărbătorii şi toate se îmbracă în lumină: şi cerul, şi pământul şi cele de sub pământ. Deci toate se luminează, pentru că Lumina lui Hristos a biruit întunericul, a biruit moartea şi a biruit iadul. Iată, şi anul acesta, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din darul lui Dumnezeu, ajunge de la Ierusalim la Patriarhia Română şi de la Patriarhia Română în toate colţurile ţării, deci şi la noi, la Catedrala noastră Episcopală.  Iar Lumina aceasta este Focul cel Sfânt, Lumina neînserată, Lumina taborică, un răspuns al lui Dumnezeu pentru dreapta noastră credinţă şi ca adeverire a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”, a mai spus Preasfinţitul Părinte.

Sfânta Liturghie solemnă din ziua Învierii Domnului

În continuarea slujbei Învierii, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, în Catedrala Episcopală, Sfânta Liturghie so­lemnă a Învierii Domnului, unică într-un an bisericesc.
Din sobor au făcut parte preoţii slujitori ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” şi un număr de 10 diaconi.
La Sfânta Liturghie a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, care i-a îndemnat pe credincioşi la rugăciune cât mai multă şi să se roage pentru cei din închisori şi pentru cei aflaţi la mari necazuri.
Răspunsurile au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale.
„Învierea Domnului este praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor, a spus P.S. Iustin Sigheteanul credincioşilor. Întruparea, pătimirea, răstignirea, moartea şi Învierea Domnului este temelia credinţei noastre creştine.”
Preasfinţitul Părinte s-a adresat apoi tinerilor, vorbindu-le de iubirea lui Hristos pentru ei. „Mântuitorul preţuieşte pregătirea voastră, tinereţea voastră, entuziasmul vostru, inteligenţa voastră. Toate le preţuieşte Hristos în mod deosebit. Să nu vă temeţi de Hristos, este prietenul vostru. Să-L iubiţi pe Hristos că vă iubeşte mult”, i-a îndemnat P.S. Iustin Sigheteanul.

Pâine şi vin sfinţite pentru 10.000 de credincioşi

De la primele ore ale după amiezii, credincioşii Catedralei Episcopale din Baia Mare au putut să-şi ia pentru acasă pâine şi vin sfinţite, după obiceiul locului, pentru ca să se evite înghesuiala din noaptea Învierii. În acest scop au fost pregătite 10.000 de pahare frumos ornamentate şi inscripţionate cu cuvintele de salut creştinesc „Hristos a Înviat!” şi cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”. Pâinea şi vinul sfinţite se numesc „pască sfinţită” şi se ia în Săptămâna Luminată, în fiecare dimineaţă, pe nemâncate.
Tot după un obicei al locului, păstrat de aproape toţi credincioşii, au fost binecuvântate bucatele aduse de credincioşi la Catedrală, care se mănâncă în zilele pascale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.