La Bicaz, autorităţile locale caută soluţii pentru canalizare

1
1001
Aducţiune de apă din puţ forat la mare adâncime

Reţeaua de canalizare lipseşte cu desăvârşire în comuna Bicaz. Administraţia locală caută soluţii pentru rezolvarea problemei, însă acest lucru este extrem de greu de realizat. Motivul e simplu: populaţia scăzută reprezintă o piedică în calea accesării fondurilor europene, iar de la bugetul local este exclusă o asemenea investiţie, fiind foarte costisitoare.

Mai rău este că nici nu se prea întrevăd şanse de aşa ceva, din cauza numărului scăzut al populaţiei, ce se situează sub pragul de 2.000 de locuitori, aşa că unitatea administrativă nu se califică pentru obţinerea unor fonduri europene, populaţia fiind criteriul de bază pentru accesarea acestor bani.

 Vedere de ansamblu a comunei Bicaz
Vedere de ansamblu a comunei Bicaz

Comuna a avut un proiect integrat de apă şi canalizare depus, considerat etalon la nivel de regiune de nord-vest, dar faptul că populaţia este de puţin peste 1.100 de oameni şi nu există economie dezvoltată, sau minorităţi, a făcut ca proiectul să rămână nerealizat. Câştig de cauză aici a avut Băseştiul, administraţia de acolo câştigând acest proiect, deoarece comunitatea este aproape dublă ca număr, trecând de 2.000 de locuitori. Ar exista totuşi posibilitatea asocierii cu comuna Oarţa de Jos pentru implementarea unei astfel de investiţii. Discuţii pe această temă au avut loc recent în Consiliul Local Bicaz, însă deocamdată au rămas doar la acest stadiu, de poveşti. Prioritatea este însă introducerea apei în comună. „Ar fi bună şi reţeaua de canalizare, dar momentan aşteptăm să avem apă, că stăm tare prost la acest capitol. În vară, când seceta e mare, nu am avut apă în ultimii ani de zile. Nu este cu ce adăpa animalele pe păşune. Deci e gravă problema. Dacă se va rezolva, atunci ne-om gândi şi la canalizare”, ne-a explicat Ştefan Pop, localnic. În perioada de păşunat, în ultimii cinci ani de zile, autorităţile locale au transportat săptămânal circa 8.000 de litri de apă cu cisterna pentru adăparea animalelor. În total, sunt forate trei puţuri de mare adâncime, circa 200 de metri, care ar asigura alimentarea cu apă pentru întreg satul Bicaz. În celelalte două sate aparţinătoare, Corni şi Ciuta, există de asemenea forat câte un puţ de adâncime care asigură apa curentă. Totuşi, administraţia locală nu îşi permite o investiţie mare, cu construirea unei staţii de tratare, aşa că va apela la o soluţie mult mai ieftină, prin care se vor construi mai multe cişmele în sat. Însă varianta mai puţin costisitoare va asigura, cel mai probabil, doar apă menajeră. Chiar şi în aceste condiţii, doar faptul că oamenii vor avea apă, va fi o realizare pentru sat.

 Căminul cultural Bicaz, reabilitat
Căminul cultural Bicaz, reabilitat

Căminul cultural şi biblioteca, reabilitate

Anul trecut a fost unul bun pentru comuna Bicaz, deoarece fondurile de la centru au reprezentat o sumă consistentă. La fel au fost şi cele de la Uniunea Europeană. Astfel, s-a implementat un proiect de modernizare a căminului cultural din localitate, pe bani europeni, prin grupul de acţiune locală (GAL). Concret, s-a renovat în totalitate imobilul, atât pe interior, cât şi pe exterior. Biblioteca fiind în aceeaşi clădire, s-a modernizat şi aceasta. Investiţia a fost în cuantum de 120.000 de euro, din care 20% a suportat bugetul local.

 Biblioteca din sat
Biblioteca din sat

S-a realizat şi o bază sportivă de tip II, dar asta din bugetul local. Construcţia aici a fost începută iniţial în anul 2010 pe fonduri guvernamentale. Primăria a avut şi aici o parte de cofinanţare. Totuşi, din cauza lipsei banilor, lucrările se apropie abia acum de finalizare. Ca şi lucrări executate, s-a făcut un zid de sprijin pentru lărgirea terenului, s-au construit şi vestiare, dar care mai trebuie dotate acum. Suprafaţa de joc este dotată cu gazon sintetic şi beneficiază şi de o instalaţie de nocturnă. În sat există două echipe de fotbal amatori, care vor avea de acum înainte unde să-şi desfăşoare meciurile în condiţii mai mult decât decente. De asemenea, elevii şcolii din sat se vor folosi de această bază sportivă modernă, la orele de educaţie fizică. „Ne place terenul construit aici la şcoală. Acum avem unde să jucăm fotbal ca şi fotbaliştii adevăraţi, pe un teren bun”, ne-a spus Ionel, elev la şcoala din localitate.

 Baza sportivă reabilitată
Baza sportivă reabilitată

„Aşteptăm să se termine şi vestiarele ca să avem unde să ne schimbăm înainte de meci. Terenul este foarte frumos şi numai bun pentru joc. Aşa o să venim mai cu drag la orele de educaţie fizică”, a precizat un alt elev. Şi satul Corni, aparţinător comunei, a beneficiat de construirea unui teren de sport. În urmă cu puţine zile acesta s-a finalizat. Baza sportivă a fost împrejmuită şi dotată cu cele necesare. Gazonul aici este natural. Investiţia s-a realizat din buget local şi a fost minimă, circa 10.000 de lei, deoarece toate lucrările s-au realizat în regie proprie, cu beneficiarii ajutorului social.

 Uliţă pietruită în comuna Bicaz
Uliţă pietruită în comuna Bicaz

12 kilometri de uliţe pietruite

Uliţele din comuna Bicaz au fost reabilitate aproape în totalitate, astfel că nu există nicio locuinţă la care să nu se poată ajunge uşor. Asta în condiţiile în care, în urmă cu 5 ani, multe drumuri erau acoperite cu pământ. Lucrările aici au constat în pietruiri, dar şi toaletări ale vegetaţiei care încurca traficul. De asemenea s-au făcut rigole de-a lungul lor, pentru scurgerea apelor. Lucrările s-au executat pe aproximativ 12 kilometri. Şi aici investiţia s-a realizat din bugetul local şi a fost în cuantum de 100.000 de lei.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.