Români restanţieri la bănci

0
454

• Cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani şi nouă luni •

Numărul persoanelor fizice, cu restanţe de peste 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, a crescut, în luna martie, cu 10.656 faţă de luna precedentă, până la 725.955, nivel-record din iunie 2013, potrivit datelor Biroului de Credit. În februarie, numărul de restanţieri era de 715.299.
Un număr al restanţierilor la bănci şi IFN-uri atât de ridicat nu a mai fost înregistrat din iunie 2013, când 740.180 de persoane erau înregistrate cu rate neplătite la timp, potrivit seriilor de date publicate de Banca Naţională a României. Martie a fost a treia lună la rând în care numărul restanţierilor a crescut.

Valoarea sumelor restante a urcat, în martie, la 11,43 miliarde lei (2,55 miliarde euro), nivel maxim al ultimelor nouă luni, de la 11,37 miliarde lei în februarie.
Din totalul sumelor restante, cele la creditele în euro au cea mai mare valoare, de 4,8 miliarde lei, urmate de restanţele la împrumuturile în lei (4,46 miliarde lei) şi la cele la creditele în franci elveţieni (2,12 miliarde lei).
Restanţele cele mai mari au o întârziere de peste 90 de zile, cu o valoare totală de 7,7 miliarde lei. Restanţe în valoare de 2,1 miliarde lei sunt aferente unor credite aflate în fază de colectare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.