900 de copii la ”Am fost ş-om fi!”

0
1280

Preţ de 3 zile, la Sighetu Marmaţiei, s-a desfăşurat a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional (Internaţional) de Folclor „Am fost ş-om fi!”, organizat de Clubul Copiilor din Sighetu Marmaţiei. Au participat formaţii de copii şi tineret din Serbia, Ucraina, Lituania şi din judeţele Olt, Prahova, Buzău, Sălaj, Suceava, Satu Mare, Botoşani, Arad, Timiş şi 18 grupuri din Maramureş. La Muzeul Etnografic al Maramureşului, în centrul vechi al Sighetului, a fost vernisată expoziţia de pictură a tinerilor de la Cluburile şi Palatele Copiilor din ţară şi câteva ţări de pe 3 continente. Au fost selectate peste 400 de lucrări.

La cele 6 secţiuni ale Festivalului au fost implicaţi peste 1.800 de copii. Zilele trecute, prezenţi la Sighet au fost aproape 900 de copii şi elevi. Aceştia au fost cazaţi la cele două cămine-internat din municipiu sau la câteva pensiuni şi moteluri din localitate. Costurile au fost de circa 40 mii lei. Finanţarea a fost asigurată de CJ Maramureş, MECS şi numeroşi sponsori.
Concursul Festivalului s-a derulat pe 3 secţiuni: solişti vocali, solişti instrumentişti şi dansuri populare. Fiecare secţiune a avut 5 criterii de departajare. Juriul a fost prezidat de prof. Amalia Bănică, de la IŞJ Maramureş. Un sfert dintre tinerii participanţi au fost premiaţi luni după-amiază.
SERBIAConcursul Festivalului a început duminică după-amiază, cu instrumentiştii Clubului Copiilor din Sighetu Marmaţiei, care, în loc de ropote de aplauze, au adus peste Parcul Central din municipiul dintre ape o ploaie torenţială, de mai. Noroc că scena în aer liber era acoperită, iar soarele s-a arătat din nou. Dar şi ploaia!
În prima zi, au evoluat copii din 8 localităţi. Luni după-amiază, după solemnităţile prilejuite de ziua de 9 Mai, după parada portului popular din centrul civic, concursul a continuat pe scena din Parcul Central, unde s-a desfăşurat şi Spectacolul de Gală şi festivitatea de premiere. În deschidere a vorbit primarul municipiului gazdă, Ovidiu Nemeş. Spectatorii au aplaudat şi apreciat toate grupurile de dansatori, în special pe cele venite de peste graniţă, inclusiv grupul ”Speranţa” din Ucraina, format din tineri români din Slatina, raionul Teacev. Festivalul de la Sighet a fost precedat de un simpozion pe teme de tradiţii şi folclor şi de două ateliere de meşteşuguri populare – a precizat prof. Ioan Munteanu, directorul Clubului Copiilor din Sighetu Marmaţiei.

Premiile Festivalului

La Ediţia a XVIII-a a Festivalului internaţional de folclor ”Am fost ş-om fi”, la secţiunea de folclor, juriul a acordat următoarele premii:
Formaţii din străinătate: Locul I, Ansamblul „Era” Serbia; Locul II, Ansamblul ,,Tututis” Lituania şi Ansamblul ,,Speranţa” Ucraina. Formaţii din judeţe: • Locul I, Ansamblul ,,Brăduleţul” Parscoveni; Ansamblul ,,Hora Timişului” Timişoara; Ansamblul ,,Zarandul” Arad; Ansamblul ,,Balgarce” Vinga-Arad. • Locul II, Ansamblul „Rapsodia Prahovei” Ploieşti; Grupul,, Mestecăniş” Şimleu. • Locul III, Ansamblul ,,Voievozii” Şcoala Bogdan Vodă; Ansamblul ,,Comorile Luncii” Botoşani; Cercul de fluieraşi din Onceşti; Ansamblul ,,Balada’’ Buzău; Ansamblul ,,Coconii din Ieud’’; Ansamblul ,,Sânzâienele” Negreşti-Oaş; Ansamblul ,,Cununiţa” Beclean; Elevii Şcolii ”Ilie Lazăr” Giuleşti; Elevii Şcolii Gimnaziale Valea Chioarului. • Menţiuni: Formaţiile Şcolilor gimnaziale Moisei şi Petrova. S-au acordat premii şi pentru soliştii instrumentişti şi soliştii vocali. Ansamblul ”Mugurelul” al Clubului Copiilor din Sighetu Marmaţiei a evoluat în afara concursului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.