• BCM Baia Mare – Ştiinţa Bucureşti •
Echipa antrenată de Sebastian Man şi Dan Donca va disputa ultima partidă din faza semifinală a campionatului în compania celor de la Ştiinţa Bucureşti. Partida va avea loc în sala de sport al Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” şi este programată să se desfăşoare vineri, 13 mai, de la ora 17. Meciul de pe teren propriu este unul important pentru băimăreni, acesta reprezentînd cheia de acces către turneul de promovare, etapă în cadrul căreia se vor califica primele patru echipe cotate cel mai bine la faza semifinală a Campionatului Naţional de Baschet.
„Este ultimul meci din sezonul regulat, un meci de totul sau nimic pentru accederea la turneul de promovare. Sperăm că ziua de vineri 13 să fie una norocoasă pentru baschetul băimărean. Aşteptăm suporterii să vină îmbrăcaţi în roşu şi să creeze o atmosfera fantastică”, a spus Sebastian Man, antrenorul principal al BCM Baia Mare.
Pînă în acest moment, BCM Baia Mare s-a dovedit a fi invincibilă pe teren propriu, nicio adversară nereuşind să se impună pe terenul băimărenilor.