Festivalul „Floare mîndră de pe Iza”, la Şieu

0
801
Locul I, Aida Lihet din Baia Mare

În comuna Şieu de pe Valea Izei, s-a desfăşurat Festivalul-concurs interjudeţean de muzică populară „Floare mîndră de pe Iza”, ajuns la ediţia a XXVI-a. Organizatori: Asociaţia agroturistică „Floare mîndră de pe Iza”, Consiliul Local Şieu, Primăria comunei, Căminul cultural Şieu şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş. Prof. Maria Man, sufletul manifestării, a reuşit să asigure cazare şi masă tuturor oaspeţilor veniţi din judeţ şi din ţară.
În prima zi, sîmbătă, concurenţii (solişti copii, solişti adulţi şi instrumentişti) au prezentat în faţa juriului doine, balade, cîntece doinite şi melodii populare ritmate, specifice zonelor folclorice de unde au venit. Au fost acompaniaţi de orchestra de opt instrumentişti (printre care s-a aflat taragostitul prof. Vasile Goci), dirijată de Ioan Dunca. Spectacolul-concurs a durat mai bine de 5 ore. Am putut admira costume populare din diferite zone ale ţării şi piese folclorice nemaiauzite.
Duminică, am asistat la pregătirea cailor şi la parada costumelor populare, în fruntea căreia s-a aflat Ansamblul de elevi „Băduleţul” din Şieu. Apoi a avut loc festivitatea de premiere şi gala festivalului. Juriul (preşedintă Clara Săcăleanu, membri: Delia Suiogan, Ignat Dragomir, Ioan Munteanu, Gheorghe Dunca şi Vasile Goci) a evaluat talentele artistice.
• Categoria copii. Locul I, Alexandru Cicioc din Tăuţii Măgherăuş; Locul II, Luiza Ciocotişan din Şurdeşti; Locul III, Ancuţa Şimon din Dragomireşti; Menţiuni: Anca Cătălina Pop din Rohia Tg. Lăpuş, Raluca Coroiu din Dragomireşti, Diana Alb din Baia Mare, Marcela Pop din Lăpuş şi Ioana Vlad din Săliştea de Sus. • Categoria adulţi. Locul I, Aida Lihet din Baia Mare; Locul II, Anuţa Zubaşcu din Dragomireşti; Locul III, Maria Coman din Moisei; Menţiuni: Narcisa Bledea din Cicîrlău; Doina Coman Zaharia din Borşa şi Denis Hozotă din Moisei. • Categoria instrumentişti. Locul I, Romario Sabău din Baia Mare; Locul II, Andrei Ivanciuc din Sighetu Marmaţiei; Locul III, Teodor Hojda din Moisei; Menţiune, Denis Hazotă din Moisei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.