Dacă am mai scris că ne apropiem de Centenarul Marii Uniri a Românilor în tăcere, unele evenimente îmi mai schimbă părerea. Aşa a fost şi întîmplarea de la Satu Mare, la care am fost invitat de omul de cultură, scriitorul Dumitru Păcuraru. Care a organizat în splendidul complex “Poesis” Simpozionul “Vasile Lucaciu, autorul intelectual al Memorandumului”. În sala de conferinţe lume avizată: istorici, cercetători, profesori, scriitori, jurnalişti. Dar şi sătmărenii preocupaţi de evenimentul din 1892, Memorandismul, reprezentînd cel mai important act politic din Transilvania de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. În acea perioadă s-au produs schimbări majore în ideologia mişcării de emancipare naţională. Data de 25 mai – cînd a avut loc simpozionul de la Satu Mare, reprezintă ziua în care s-a dat sentinţa în procesul Memorandumului de la Cluj în anul 1894. În urma acelui proces dr. Vasile Lucaciu a primit cea mai mare condamnare, cinci ani de temniţă grea. În spatele tribunei de unde au conferenţiat vorbitorii, era un portret mare sub care scria: Delegaţia românilor transilvăneni, plecată la Viena în anul 1892 să-i prezinte Împăratului “Memorandumul românilor din Transilvania şi Ungaria”. Bogăţia de informaţii care s-au derulat timp de trei ore nu poate fi prinsă în cîteva rînduri. De reţinut este faptul că impunătoarea delegaţie de 300 de români, reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale şi ai zonelor locuite de români din cuprinsul monarhiei, nu a fost primită de Împărat. Din acel moment mitul împăratului a început să se destrame. Ei cereau ca fiecare naţionalitate să-şi aleagă singură destinul, în funcţie cu ponderea fiecăruia. S-au remarcat personalităţile istorice care mizau pe Unirea Transilvaniei cu România. Din acest punct de vedere, sătmărenii şi maramureşenii au avut şansa de a fi avut pe unul dintre cei mai mari oameni politici pe care i-a dat pămîntul transilvan: dr. Vasile Lucaciu. Dacă Memorandumul nu a dus la ameliorarea statutului românilor din Ungaria, el a avut consecinţe importante pe planul solidarităţii românilor dar mai ales a cîştigării simpatiei unei mari părţi din opinia publică europeană faţă de cauza românilor transilvăneni.
Cei pricepuţi în ale dreptului au descris atmosfera din timpul procesului. Mi-a atras atenţia pledoaria a trei avocaţi care au explicat din punct de vedere juridic ce s-a întîmplat atunci, pe 25 mai, la Cluj, făcînd similitudini cu ce se întîmplă astăzi. Vocea avocaţilor a fost stinsă, cum se întîmplă şi cu multe procese acum, în sălile de judecată. Avocatul de astăzi are nevoie de apărare. Apărarea apărării are nevoie de societatea civilă. Atunci s-au dat soluţii ştiute dinainte. S-a ajuns în situaţia în care avocatului i s-a închis gura. Şi astăzi întîlnim trista realitate la care avocaţii asistă neputincioşi. Procesul Memorandumului s-a născut din intoleranţă. S-a refuzat folosirea limbii române. Şapte dintre cei condamnaţi la Cluj au fost avocaţi. Din Maramureş au avut intervenţii dr. Teodor Ardelean şi dr. Nicolae Iuga. Textul meu s-a referit la activitatea unionistă a părintelui Epaminonda Lucaciu, fiul marelui patriot, în Statele Unite ale Americii. Cercetătoarea Adriana Zaharia a descoperit casa în care a locuit Vasile Lucaciu în Satu Mare, situată pe actualul bulevard care-i poartă numele, la nr. 29. Aici, în Satu Mare, a încetat din viaţă la 29 noiembrie 1922. La moartea sa s-a decretat doliu naţional. La înmormîntarea sa, din ziua de 1 Decembrie, au participat mari personalităţi politice şi culturale ale vremii, în frunte cu primul ministru Ion I. C. Brătianu. După slujba de înmormântare, la care au participat preoţii greco-catolici şi ortodocşi, convoiul mortuar a plecat spre Şişeşti, unde marele luptător pentru drepturile românilor a fost coborît în criptă alături de soţie. Mănoase au fost informaţiile de la această întîlnire. Dezvelirea plăcii comemorative pe casa unde a locuit dr. Vasile Lucaciu a avut parte de prezenţa autorităţilor oraşului şi judeţului. Dar şi de prezenţa preoţilor greco-catolici şi ortodocşi. Simpozionul de la Satu Mare ne-a atras atenţia că Unirea cea Mare trebuie cinstită, asumată, retrăită avînd o supremă valoare a neamului românesc. Din timp şi cu temeinicie, nu în grabă şi cu improvizaţii. Da, la Satu Mare, am trăit o lecţie a Marii Uniri, şi prin cel care a spus: “Unde sunt eu bate inima Ardealului!”.
