70.000 – 200.000 euro pentru PFA, SRL şi alte firme care vor să facă afaceri non-agricole la sate

0
452

Se apropie unele dintre cele mai aşteptate linii de finanţare europene, submăsurile 6.2 şi 6.4, din cadrul Programului Naţional de Dezvotare Rurală 2014-2020, în care se vor acorda pînă la 70.000 de euro, respectiv 200.000 de euro pentru persoane fizice autorizate (PFA), societăţi cu răspundere limitată (SRL) şi alte forme de firme, care fac mici afaceri non-agricole în mediul rural: ateliere de confecţii, textile, pensiuni, artizanat, servicii medicale, servicii sanitar-veterinare, contabilitate, consultanţă în afaceri, software şi altele.
Conform unui calendar orientativ, emis recent de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, submăsurile 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale şi 6.4 – Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole, sesiunea a doua 2016, ar urma să fie lansate în perioada 20-24 iunie.
În februarie 2016, AFIR a lansat, în dezbatere publică, proiectele de ghiduri ale solicitantului pentru cele două linii de finanţare, acestea aflîndu-se, în prezent, în procesul de prelucrare în vederea redactării formei finale, la Ministerul Agriculturii, urmînd a se publica în perioada următoare, înainte de deschiderea sesiunilor de depunere a cererilor de finanţare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.