În 17 iunie 2016, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a fost deschisă expoziţia „Cartea veche – Mărturie vie a spiritualităţii neamului românesc”. În sala „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, au fost expuse 27 de volume din cele aproape o mie pe care le deţine Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului. Acţiunea este organizată în Anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, precum şi în Anul omagial al educaţiei tineretului ortodox.
Deschiderea expoziţiei a debutat cu o slujbă de binecuvântare a spaţiului muzeal, săvârşită de PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Muzeograful din cadrul episcopiei, Dumitriţa Filip, a detaliat ce conţine această expoziţie. Practic, pot fi admirate cărţi bisericeşti vechi, provenind din centre tipografice româneşti vestite, precum: Târgovişte, Râmnic, Bucureşti, Iaşi, Bălgrad (Alba Iulia), Buzău, Blaj, dar şi tipărituri străine, provenind din teascurile de la Geneva, Viena sau Lvov. „Expoziţia este organizată cronologic, începând cu cea mai veche carte din colecţia Episcopiei Maramureşului, Biblia de la Geneva, 1590, continuându-se cu Evangheliar slavon, Lemberg (Liov), 1636, apărut prin purtarea de grijă a mitropolitului Kievului, de origine română, Petru Movilă. Expoziţia se încheie cu Adunarea Cazaniilor, Viena, 1792, Biblia, Blaj, 1795 şi cu una dintre tipăriturile Mitropolitului Andrei Şaguna – Evangheliar, Sibiu, 1859”, a punctat muzeograful Dumitriţa Filip, care, pentru efortul ei cu privire la salvarea cărţii vechi şi a icoanelor din patrimoniul sacru, a primit Diploma culturală „Episcop Dr. Vasile Stan”. Expoziţia a fost organizată din iniţiativa PS Iustin Sigheteanul, care a concluzionat că „fără îndoială, este un moment de împlinire, un moment de multă bucurie, pentru că ne-a ajutat Dumnezeu să parcurgem paşii necesari şi în cele din urmă am reuşit să prezentăm publicului această colecţie de carte veche, care face parte din tezaurul Bisericii Ortodoxe Române. Expoziţia este o altă dimensiune a activităţii noastre bisericeşti, pe lângă cea mai importantă, cea sacerdotală, care a fost, totdeauna, însoţită de dimensiunea culturală şi de cea social-filantropică. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să salvăm, în primul rând, colecţia de carte veche, care era într-un spaţiu mai puţin propice şi beneficia de condiţii nu tocmai bune. Am adus-o la Episcopie, tot într-un depozit, dar în condiţii create astfel încât să nu se degradeze mai mult decât până acum. Am reuşit, astfel, să salvăm exemplarele pe care le expunem şi multe altele, până la o mie de volume, care vor fi şi ele expuse, după conservare”, a menţionat PS Iustin Sigheteanul. La eveniment au mai vorbit pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească; pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial cultural; Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare; Lucia Pop, muzeograf la Muzeul Judeţean Maramureş.