În fiecare an, în ziua de 29 iunie sunt prăznuiţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Această dată aminteşte de ziua în care ambii Sfinţi Apostoli au avut un sfârşit martiric. Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos la Roma, iar Sfântului Apostol Pavel i s-a tăiat capul.
Sfântul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, şi se numea Simon, până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru. Sfântul Petru este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. Din Ierusalim, după întemeierea Bisericii Creştine, în ziua Cincizecimii, Sfântul Petru a mers să vestească Evanghelia Împărăţiei în Antiohia, Pont, Galiţia, Capadochia, Bitinia şi la Roma, unde a suferit şi moarte de martir, la 29 iunie, în anul 67. Potrivit unei vechi tradiţii, Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, dorind să arate deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului. Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei. La început, Saul, cum fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67. Sfântul Teofan Zăvorâtul remarcă faptul că “la Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. «Petru» înseamnă «piatră», şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. «Pavel» înseamnă «mic», şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel, ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţă şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţă şi în vieţuirea creştină”.
