Examenul de Bacalureat s-a încheiat şi în curând se va încheia şi admiterea la universităţi. Viitorii studenţi s-au înscris, au susţinut admiterea şi au luat în calcul toate variabilele.
Nu toţi şi-au dorit, dar mai ales nu toţi şi-au permis să plece să studieze în alte oraşe, aşa că mulţi băimăreni şi mulţi maramureşeni au decis să urmeze cursurile facultăţilor din cadrul Centrului Universitar Nord. Aşa, în toiul admiterii, viitorii studenţi de la Facultatea de Inginerie din Baia Mare au aflat că dacă nu au intrat pe un loc bugetat vor avea de achitat o taxă de şcolarizare de 3.300 RON. Problema este că, pâna luni, taxa era de 2.500 RON. Personal, consider că această situaţie este cel puţin anormală şi aduce un prejudiciu major viitorilor studenţi. Suma cu care taxa de şcolarizare s-a majorat este una considerabilă şi probabil a dat peste cap planurile studenţilor care se informaseră înainte cu privire la taxele de şcolarizare, şi poate, mulţi dintre ei, au ales să rămână în Baia Mare din raţiuni financiare. Această măsură denotă lipsă de respect faţă de studenţi.
Am discutat cu profesorii din Baia Mare pentru a înţelege mai bine această situaţie alarmantă. Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi extensiile sale din Satu Mare, Zalău şi Bistriţa practică o taxă de şcolarizare de 3.300 RON pe an. Aşadar, Consiliul de Administraţie al Universităţii Tehnice a decis să alinieze această taxă şi în Baia Mare. S-a votat în Senatul Universităţii Tehnice, unde, deşi profesorii şi studenţii reprezentanţi s-au opus, majorarea taxei s-a adoptat.
Consider că este extrem de grav faptul că profesorii şi studenţii reprezentaţi din cadrul filialei Baia Mare nu pot avea nici un cuvânt de spus în ceea ce priveşte organizarea lor pe plan local, deşi Baia Mare are statut de Centru Universitar al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi nu de extensie. Un motiv în plus pentru a acorda putere decizională sporită filialei din Baia Mare. Mai mult, UT Cluj nu respectă
articolul 7.27 al contractului de fuziune cu Universitatea de Nord care stipulează că Baia Mare va avea dreptul de a supune aprobării Senatului din Cluj “taxe de şcolarizare diferenţiate, având în vedere politicile specifice de recrutare a studenţilor şi specificul local”.
Aşadar Centrul Baia Mare are stipulat în contract dreptul la taxe de şcolarizare adaptate situaţiei din Maramureş, însă Universitatea din Cluj nu ţine cont de acest drept care reprezintă chiar o obligaţie contractuală. De aceea avem nevoie să creştem autonomia filialei din Baia Mare a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca. Mai mult decât atât, cred că Baia Mare are nevoie să îşi ia universitatea înapoi! Baia Mare are nevoie mai mult ca oricând de oameni care să lupte pentru acest oraş. Am avut un centru universitar pe care un management deficitar l-a dus în faliment. Faptul că există tineri dornici să studieze în Baia Mare este un semnal puternic asupra faptului că TREBUIE SĂ NE LUĂM UNIVERSITATEA ÎNAPOI! Redobândirea autonomiei fostei Universităţi Nord ar trebui să fie un obiectiv pentru parlamentarii din Maramureş în viitorul mandat. Voi propune acest obiectiv important în programul candidaţilor PSD pentru viitorul Parlament al României.
Trebuie să ne aducem studenţii înapoi! Trebuie să ne aducem tinerii acasă!
































