Miercuri, 14 septembrie, de sărbătoarea „Înălţarea Sfintei Cruci”, absolventul de Teologie George Nicoară a primit treapta preoţiei, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Vasile Bizău. Oficiul a avut loc la biserica „Sfânta Cruce” din Baia Mare, în cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti, celebrată cu ocazia hramului bisericii.
Peste 1000 de credincioşi din parohiile din oraş şi împrejurimi, precum şi 30 de preoţi s-au adunat aici pentru a se ruga împreună în sărbătoarea dedicată cinstirii Sfintei Cruci, pentru cel care de acum înainte se alătură cetei păstorilor din Eparhie.
„În fiecare an, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci ne propune tuturor să punem în centrul vieţii noastre contemplarea crucii, a misterului care s-a săvârşit prin cruce şi a ne reorienta viaţa în funcţie de acest mister, care este misterul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Suntem într-un an special, anul Sfânt al Milostivirii şi în acest an, contemplăm iubirea lui Dumnezeu, iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Şi împreună cu contemplarea acestei iubiri, încercăm să o întrupăm, încercăm să fim semne ale acestei iubiri milostive a lui Dumnezeu”, a afirmat PS Vasile în cuvântul său de învăţătură. „Cerem, de asemenea, în seara aceasta, ca harul lui Dumnezeu să coboare peste diaconul George Nicoară, care va primi taina preoţiei. Să fie un slujitor vrednic al iubirii lui Dumnezeu, un slujitor vrednic al Bisericii noastre şi un mărturisitor al prezenţei lui Dumnezeu în viaţă şi-n lume!”, a spus Ierarhul.
La sfârşitul celebrării, părintele paroh Simion Ilieş a mulţumit tuturor pentru prezenţa la sărbătoarea parohiei, iar noul hirotonit a mulţumit, la rândul său, tuturor celor care i-au fost aproape şi l-au susţinut în parcursul său de viaţă şi de studiu până în acest moment: părinţi, profesori (de la Cluj Napoca, Baia Mare şi Roma), rectorul Colegiului „Pio Romeno”, colegiu în care a locuit pe parcursul studiilor la Roma.
Programul hramului de la biserica „Sfânta Cruce” a început cu zi înainte, marţi, 13 septembrie, cu o seară de rugăciune, care a cuprins Rozarul de durere, Sfânta Liturghie, o meditaţie, Vecernia, Calea Crucii, Adoraţie şi Binecuvântarea Euharistică.
Parcurs academic
Pr. George M. Nicoară s-a născut la Baia Mare pe data de 11 Martie 1988. După anii de şcoală generală finalizaţi în oraşul natal, a urmat cursurile liceale la Liceul Teologic Român Unit „Inochentie Micu” din Cluj Napoca (2002-2006). Între 2006 şi 2010 a urmat cursurile de Teologie în cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare, fiind seminarist al seminarului „Ep. Dr. Alexandru Rusu”. În paralel a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Specializarea „Limba şi Literatura Română-Engleză”, Univ. de Nord Baia Mare (2007-2010). În perioada 2010-2011 a frecventat cursuri de teologie în cadrul Ateneului Pontifical „Sant’Anselmo” din Roma. Între anii 2011 şi 2013 a urmat studiile masterale în Teologie Spirituală, Universitatea Gregoriană din Roma. Pe data de 26 mai 2016 şi-a susţinut lucrarea de Doctorat în cadrul aceluiaşi institut, de Spiritualitate, din Roma.