Pe sub lacul lui Năsui, peşte e cum altul nu-i!

0
596

Pe o suprafaţă de 4 hectare, Zona de agrement Tepliţa a fost amenajată prin muncă voluntară de către Primăria şi Consiliul Popular Sighet, în urmă cu peste 4 decenii, la periferia de nord-vest a municipiului dintre ape. Zona are în mijloc un lac artificial cunoscut şi sub numele de Balta lui Năsui, după numele celui care s-a zbătut ca acest luciu de apă să existe. Sub oglinda de 1,7 hectare înoată cel puţin 3 specii de peşte (crap, amur, ştiucă) spune Doru Hotea, secretarul Clubul Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sighet, Club care, împreună cu AJVPS Maramureş administrează lacul. În acest an, bunăoară, administratorii au achiziţionat din Ungaria şi transportat la Tepliţa 1.500 kg crap matur pentru împrospătarea populaţiei piscicole din lac. Tot ei organizează periodic şi concursuri de pescuit pe lac.

CUPA AJVPS la pescuit sportiv

De joia trecută până duminică 2 octombrie, 22 de pescari sportivi din Sighetu Marmaţiei (membri cotizanţi ai AJVPS) au participat la Concursul de pescuit sportiv pe lacul Tepliţa pentru trofeul ”Cupa AJVPS”.
Împărţiţi în 11 echipaje, concurenţii cantonaţi în jurul lacului au pescuit aproape non-stop, în cele 3 zile şi 3 nopţi de concurs reuşind să agaţe 340 de kilograme de crap. Imediat după cântărire, exemplarele nu au ajuns la proţap sau în ceaun ci au a fost trimise înapoi, în baltă, pentru lecţii de fugă şi înot! Cel mai greu exemplar capturat de Adrian Solomaier a cântărit 4,5 kg. Pe locul I s-a clasat David Moscovici, cu 70,6 kg capturate, iar locul al II-lea i-a revenit lui Alin Remenyi, cu 50,7 kg . Pe locul III s-a situat Siegfrid Makamul, cu 46,2 kg. Premiile au fost înmânate în cadru festiv de preşedintele Clubului Sighet al VPS, Horia Scubli – primar al municipiului. După Festivitatea de premiere, duminică după-amiază, laureaţii, concurenţii, arbitrii, pescarii şi vânătorii sportivi dar şi invitaţii lor s-au înfruptat nu din preparate din peşte ci din gulaşul pregătit la ceaun, cu legume şi carne de patrupede.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.