Adrian Ghenie de 9 milioane USD

0
535

Tabloul ‘Nickelodeon’, pictat de artistul român Adrian Ghenie a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate joi seară, la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul a fost expus anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Tabloul este pictat pe două plăci de 2,38x 4,14 metri, iar numele său reprezintă o sală de cinema mică dintr-un cartier, dar şi un post de televiziune american pentru copii. Titlul face trimitere spre influenţa televiziunii asupra tinerei generaţii fiind şi o trimitere spre elementele iconice pe care autorul le împrumută din tehnica cinematografică, după cum a mărturisit însuşi pictorul. Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană. Adrian Ghenie l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate. Printre fanii artistului s-ar număra şi magnatul francez François Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.