Familia rătăcită

0
383

Unele obiceiuri şi legi privind familia în Uniunea Europeană nu ne convin – pînă la revoltă interioară şi protest exprimat în stradă. Şi cetăţenii din alte state est-europene au obiecţii, mai ales privind avortul şi căsătoria între persoane de acelaşi sex. UE nu va ceda uşor din principiile pe care şi le-a format în timp îndelungat şi le-a probat, aşa că va trebui să-i convingem pe occidentali că avem dreptatea noastră, astfel ca politica UE în domeniul familiei să fie schimbată în anii ce vin. Asta dorim!
Parlamentul din Polonia a încercat să interzică complet avortul, ca reacţie dură la libertatea femeii să renunţe să nască copilul conceput. În urma grevei polonezelor, politicienii au fost obligaţi să renunţe la lege, aflăm de la agenţiile Mediafax şi Agerpres cu care colaborăm.
Mai există ţări care nu urmează direcţia europeană în problema familiei. Şi nouă, românilor, ni se pare că UE, SUA şi ONU nu respectă familia tradiţională şi încearcă să impună în lume alte modele de familie. Nu ştim cum au ajuns ei la aceste idei libertine, dar noi cu greu am accepta homosexualitatea ca un dat social.  Putem amîna decizia, dar nu putem ascunde realitatea că există persoane cu această orientare sexuală. Trebuie să judecăm de zece ori, să nuanţăm opiniile, să fim răbdători şi inteligenţi în apărarea principiilor noastre. Să nu excludem nimic din ce e real.
Biserica catolică se opune avortului şi căsătoriilor gay şi este un fervent susţinător al familiei născătoare de fii, pe baza modelului sfintei familii biblice. Lăudăm deschiderea bisericii din ultima vreme, vedem că şi preoţi de culoare predică la Vatican, ceea ce în urmă cu o sută de ani era greu de închipuit. Peste un secol, s-ar putea să avem chiar şi un papă de culoare! Celibatul impus are efecte adverse din ce în ce mai evidente şi nu ar fi exclus ca preoţii catolici să primească dreptul să se căsătorească, precum au cei greco-catolici şi ortodocşi. Există şi pastori de sex feminin, unele culte protestante înlăturînd deja discriminarea de gen, dar vor trece două secole pentru aceasta…
Malta opreşte cu desăvîrşire avortul, în ciuda presiunilor din partea ONU şi UE, care solicită modificarea legislaţiei. Avortul este interzis şi în Irlanda, Irlanda de Nord şi Polonia, cu unele diferenţe de procedură. Ţările europene au legi specifice – ceea ce înseamnă că femeile pot merge în altă ţară, unde avortul este permis şi mai ieftin! Unele state iau în considerare şi situaţia socială a femeii care vrea să facă avort, altele pretind şi consimţămîntul tatălui. Obiecţiile de conştiinţă sînt un alt motiv pentru a asigura libertatea să dispui de propriul corp fizic. Ceauşescu a interzis avorturile, supunînd femeile unui efort prea mare, ca mame şi angajate deopotrivă.
Biserica Ortodoxă susţine familia tradiţională şi caută cele mai bune soluţii să se opună curentului antifamilie. Societatea globalistă şi capitalistă aproape le impune femeilor să renunţe la familie, de dragul carierei şi al supravieţuirii. Condiţiile de muncă pot fi stresante şi femeia adesea nu face faţă şi atribuţiilor de mamă. Pur şi simplu, starea de sănătate a multor femei nu le permite să nască. Poate că societatea postmodernă este prea dură, de aceea femeile şi bărbaţii ezită să se căsătorească şi întîrzie să facă prunci, iar cînd ar vrea, nu mai reuşesc, corpul lor refuză maternitatea şi fertilitatea.
Biserica poate avea un rol important în convingerea politicienilor să  dea legi pentru susţinerea familiilor tradiţionale şi să nu încurajeze familia nonoparentală sau unisex. BOR se află în fruntea acestor iniţiative cetăţeneşti europene, de a defini familia ca o uniune între un bărbat şi o femeie, pe baza căsătoriei. (În cursul acestei luni, în bisericile ortodoxe, vor fi semnate tabele pentru susţinerea unei iniţiative legislative europene în acest sens). Opinia publică este sensibilă la acest mesaj, mai ales cînd a aflat că familiile gay au în unele ţări dreptul să adopte copii.
Însă nu este suficient să impunem o lege de apărare a familiei tradiţionale, ci trebuie să aducem argumente, să convingem lumea întreagă că familia cu descendenţi biologici este singura soluţie viabilă pentru perpetuarea speciei. (Avem datoria să-i susţinem pe tineri, fie şi printr-un dar de nuntă.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.