Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei invită membrii Ansamblului Folcloric MARA, care au activat şi activează în prezent, la Aniversarea a 50 de ani de când s-au pus bazele formaţiei şi 40 de ani de la cucerirea Discului de aur şi Colierului de argint de la Dijon – Franţa. Evenimentul va avea loc în zilele de 17 şi 18 noiembrie la palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei. Programul este următorul:
• 17 noiembrie 2016, ora 11,00,
Simpozion şi întâlnire festivă: Valorificarea scenică a folclorului maramureşean – contribuţia Ansamblului MARA la păstrarea şi transmiterea valorilor artistice din creaţia populară prin cântec, dans şi costum popular.
Înmânarea diplomelor de recunoştinţă din Partea Consiliului local şi al Primăriei Sighetu Marmaţiei, membrilor Ansamblului Mara care au participat la câştigarea Discului de aur şi Colierului de argint de la Dijon – Franţa şi celor care au pus bazele ansamblului folcloric al Casei de Cultură Sighetu Marmaţiei.
• 18 noiembrie 2016
Ora 17,00, Sala de spectacole de la Palatul Cultural Sighetu Marmaţiei.
Spectacol de gală – 50 de ani de când s-au pus bazele Ansamblului Mara şi a 40 de ani de la cucerirea Discului de Aur şi Colierului de Argint de la Dijon – Franţa.
Spectacolul generaţiilor: dansuri şi cântece populare • Ora 20,00, Complexul CURTEA VECHE; • Înmânarea diplomelor aniversative dansatorilor şi soliştilor din generaţiile de după anul 1989; • Dineu oferit membrilor Ansamblului MARA. (o.m.)




























