Premiul Dylan pentru Nobel

0
433

Surpriza ca un textier, Bob Dylan, să primescă cel mai rîvnit premiu pentru literatură din lume a trecut, contestatarii şi-au dat seama între timp că şi literatura trebuie să se schimbe, să se apropie direct de masele de oameni şi să le reprezinte idealurile. Rămîn însă controversate realizările pur literare ale scriitorului-cîntăreţ, pe care criticii literari ezită să le discute în aceste condiţii hibride, cînd lirismul textului este potenţat de muzică. Literatura nu mai poate să rămînă ca o conservă de sentimente distribuite publicului, realizările stilistice şi livreşti ale unei opere poetice au pe planul întîi lirismul. Cei care au acordat premiul Nobel în 2016 acest lucru vor să ni-l spună.
Au fost daţi de o parte scriitori foarte cunoscuţi, precum japonezul Haruki Murakam, iranianul-britanic Salman Rushdie, nuvelistul american Thomas Pynchon, prozatorul portughez Antonio Lobo Antunes, scriitorul israelian Amos Oz, poetul american John Ashberry, prozatorul spaniol Enrique Vila-Matas, poetul sirian Adonis, scriitorul american Don DeLillo, kenianul Ngugi Wa Thiong’o, pentru a-l pune în frunte pe Bob Dylan, cunoscut ca muzician-compozitor-interpret şi mai puţin ca scriitor adevărat. Cota sa la casele de pariuri era de doar 50 la 1, aşa că a făcut bani frumoşi cine a pariat pe el.
Alegerea lui Bob Dylan este o recunoaştere a influenţei muzicii asupra textului, scriitorii de cîntece fiind în acelaşi timp şi scriitori ce contribuie în acest fel la extinderea ariei de cuprindere a literaturii. Îmbinate, muzica şi literatura au un efect sinergic, ceea ce a declanşat în cazul lui Bob Dylan un curent mondial. Muzica fără text nu ar fi avut acelaşi efect, şi nici textul fără de muzică. În anii 1965-1970, pornind de la muzica folk, ajungînd la rock, textul cîntecelor lui Bob Dylan a fost la fel de important precum muzica, iar pentru mulţi, textul a fost mai important. Atunci, la primele sale concerte, în faţa a zeci de mii de „cenaclişti” americani, Bob Dylan le cînta despre vise, speranţe, idealuri, sărăcie, oameni simpli, emigranţi mexicani, înmuind sufletele. Publicul l-a răsplătit cu multe premii pentru cîntecele sale pline de sentiment şi patos. Comitetul Nobel a trecut deci peste toate şi a riscat, fiind criticat de scriitorii adevăraţi, care au o operă de ficţiune literară. Însă poate că şi scriitorii au ceva de înţeles din această premiere surprinzătoare, că poezia înseamnă în primul rînd lirism, meditaţie despre om şi apropiere de sublim. Iar cîntecele lui Bob Dylan reuşesc acest lucru, combinînd texte fără valoare de critică literară cu melodii sensibile, folk şi country, a căror armonie face ca textul să fie pătrunzător – ceea ce i-a adus recunoaşterea generaţiei sale ca artist ce se opune, cu toate că nu a avut nimic de-a face cu mişcarea protestatară din anii 60-70.
Academia Suedeză a apreciat faptul că Bob Dylan (Shabtai Zisl ben Avraham este numele său evreiesc, transformat prin creştinare, după emigrarea părinţilor din Rusia, în Robert Allen Zimmerman) a creat „o nouă expresie poetică în marea tradiţie a muzicii americane“. Cuvîntul muzică apare astfel în justificarea acordării premiului Nobel pentru literatură, ceea ce ne apropie de antichitatea grecească veche – poemele epopeice Iliada şi Odiseea erau cîntate de aezi. Cam aşa ceva a făcut şi Bob Dylan. Nu excludem o influenţă din partea comunităţii intelectuale americane asupra juriului suedez. De la debut, Bob Dylan ştia ce vrea, dovadă fiind faptul că a împrumutat numele de artist de la poetul galez Dylan Thomas (1914-1953), care îşi citea poeziile pe stadioane şi mişca masele. Nobelul pentru cea mai bună realizare într-o tendinţă idealistică iată că îi aparţine în 2016, cu toate controversele, inclusiv de plagiat din T.S. Eliot şi Ovidiu. (Asocierea între muzică şi poezie a fost făcută şi la noi, în anii ’80, prin Cenaclul Flacăra, Adrian Păunescu fiind inspirat de Dylan.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.