Primele trei puncte

0
1145

• AS Independenţa Baia Mare – Heniu Prundu Bârgăului 3-1 (2-0)

AS Independenţa Baia Mare a bifat prima victorie a acestei stagiuni, în cadrul etapei a şasea a Superligii de fotbal feminin formaţia antrenată de Florica Codrea şi Alexandra Marian trecînd pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (2-0), de Heniu Prundu Bârgăului. Pe lîngă importanţa celor trei puncte puse în joc, disputa cu bistriţencele a contat şi pentru lupta directă în zona fierbinte a clasamentului, cu acest succes băimărencele depăşindu-şi adversarul. De asemenea, AS Independenţa putem spune că a avut cea mai bună prestaţie din acest campionat, diferenţa făcîndu-se prin atitudine şi ambiţie. Primul gol al gazdelor vine repede, în minutul 5, Desmerean trimiţînd de la 23 m în vinclul porţii: 1-0. Pînă la pauză băimărencele îşi vor majora diferenţa, Predoi (37′), în urma unei faze colective, va marca pe lîngă portar: 2-0. Scorul de neprezentare pe tabelă se va consuma în minutul 76, Fedor este lansată în adîncime, scapă singură spre poartă şi înscrie cu latul: 3-0. Oaspetele vor reduce din handicap în minutul 90+1, în urma unei greşeli în defensiva noastră: 3-1. AS Independenţa Baia Mare acumulează după această etapă patru puncte şi urcă pe locul opt, iar în etapa viitoare are şanse să mai bifeze un succes, la ultima clasată a Superligii. Din păcate, formaţia băimăreană este posibil să nu se bazeze la acest joc şi, probabil, nici în următoarele, pe Laura Desmerean care a suferit o accidentare la ligamentele colaterale ale genunchiului, dar se speră ca aceasta să fie suspectă doar de întindere, şi nu de ruptură.
AS Independenţa Baia Mare: Dârle – F. Codrea, D. Pop, Zsiga, Hofman, Fedor, Desmerean, A. Pop, A. Marian (Muntean), Buftea (Câmpan), Predoi. Antrenoare: Florica Codrea şi Alexandra Marian. • Arbitri: Zoltan Szekely jr. – Cristian Nicolae Lucaci, Bogdan Mureşan (Baia Mare).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.