Protestul poştaşilor a continuat şi ieri, 28 octombrie, în Maramureş. Şoferii şi poştaşii au rămas la sediul poştei, refuzând să se deplaseze în teren, iar oficiile poştale au fost închise. Salariaţii sunt decişi să nu se oprească aici cu acţiunea sindicală. Ei spun că vor să primească măcar un semnal pozitiv din partea conducerii Companiei Naţionale Poşta Română cu privire la majorarea salarială. Deocamdată sindicaliştii se plâng că la ei nu a ajuns decât un mail din partea oficialilor companiei care sună mai degrabă a ameninţare.
Greva spontană declanşată în 27 octombrie în întreaga ţară nu s-a încheiat. Poştaşii maramureşeni s-au adunat ieri, 28 octombrie, în curtea Oficiului Judeţean de Poştă pentru a discuta despre of-urile lor cu liderii de sindicat. De data aceasta, oamenii sunt decişi să nu cedeze în faţa presiunilor. „Nu avem nicio promisiune că ni se va majora salariul. Am primit doar un mail de la conducerea companiei în care ni se vorbeşte de pierderile suferite ca urmare a acţiunii de protest, dar şi despre riscurile la care ne expunem dacă vom continua greva. Noi nu suntem absurzi, dar chiar nu se mai poate continua aşa”, a declarat liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Maramureş, Monica Zaj. Între timp, nemulţumirile s-au înmulţit şi în rândul clienţilor care beneficiază de serviciile poştale. Cu toate acestea, sindicaliştii sunt decişi să nu încheie protestul. „Nu putem da înapoi, indiferent de consecinţe. La noi nu au existat evenimente deosebite aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe unde au fost chiar sparte geamurile oficiilor poştale, însă nemulţumirea e mare în rândul clienţilor”, a mai spus Monica Zaj. Între timp, preşedintele SLPR România, Matei Brătianu a trimis o informare către mass-media prin care precizează clar că „întreaga responsabilitate cu privire la conflictul existent în acest moment între salariaţi şi conducerea CN Poşta Română, aparţine în întregime actualei echipe de management care conduce Poşta Română. După cele opt luni de tergiversare, când conducerea Poştei a prezentat o ofertă de salarizare, mult sub aşteptările create, aceasta a fost respinsă ferm de către salariaţii care şi-au radicalizat poziţiile după atâta aşteptare”. În prezent, peste 15.000 de salariaţi din Poşta Română, lucrători în peste 800 de subunităţi poştale din toate judeţele ţării protestează.