Primarul oraşului Baia Sprie îşi va pierde mandatul!

1
1290

Primarul localităţii Baia Sprie, Dorin Paşca, va fi suspendat din funcţie în urma deciziei definitive şi irevocabile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care magistraţii au dat câştig de cauză Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Potrivit acestora, Dorin Paşca s-ar fi aflat în conflict de interese după ce şi-a angajat fratele în primăria pe care o conduce.

Raportul ANI a fost atacat în instanţă. În luna martie a anului trecut, instanţa de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Cluj a respins contestaţia formulată de primarul Paşca împotriva raportului ANI. Paşca nu a avut câştig de cauză nici la instanţa superioară. Prin soluţia dată zilele trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: „Respinge recursul declarat de reclamantul Paşca Dorin Vasile împotriva sentinţei civile nr. 163 din data de 19 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 noiembrie 2016”, arată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Edilul se consideră neîndreptăţit

Primarul din Baia Sprie s-a resemnat cu sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totuşi, el crede că este nedrept ceea ce i se întâmplă: „Asta-i decizia! Nu mai pot comenta acum. Totuşi consider că e nedrept. Asta în condiţiile în care ei mă pun pe mine în aceeaşi oală, sau pe acelaşi palier, cu alţii care prejudiciază în fel şi chip statul. Dacă un act administrativ anulează toată munca mea, mergem înainte. Asta e viaţa, nu moare nimeni din asta. Mergem mai departe”, ne-a declarat Dorin Paşca. Primarul a mai spus că singura cale de atac rămasă ar fi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acum, decizia definitivă dată de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să ajungă pe masa prefectului judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ. În momentul în care acest lucru se va întâmpla, reprezentantul Guvernului în teritoriu va trebui să îl suspende pe Dorin Paşca din funcţia de primar.

Conflictul de interese, constatat din anul 2014

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, încă din 2014, existenţa conflictului de interese de natură administrativă în cazul primarului oraşului Baia Sprie, conform unui comunicat al instituţiei: „În calitate de primar a semnat atât documentele prin care fratele său a fost angajat în cadrul Primăriei oraşului Baia Sprie (contractul individual de muncă şi actul adiţional la contractul de muncă), cât şi dispoziţia de încetare a contractului individual de muncă al acestuia, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, au arătat la acea vreme cei de la ANI. Conform legii, Dorin Paşca nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie în cadrul căreia s-a constatat conflictul de interese pentru o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului de primar.

1 COMENTARIU

  1. La Baiut de ce nu se iau masuri de catre ANI sau aici nu este vorba de conflict de interese ? Fica primarului angajata la bibliotecha comunei ginerele la primarie nepotuso sofer la primarie

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.