• Gânduri de la elevii din satul Şurdeşti •
Acum că stau pe târnaţul străvechi al „Casei Memoriale Dipşe”, mă uit în jur şi văd florile preferate ale pictorului Constantin DIPŞE, flori ce îmbracă pământul într-o culoare mov spre alb, combinată cu cerul albastru: brânduşele. Mă uit în sus şi văd nucul străvechi sub care pictorul când era prunc, stătea întins şi privea cerul printre crengile lui.
Văd străduinţa Mariei Dipşe care, încetul cu încetul, reuşeşte să aducă în sat din nou povestea pictorului, ca în fiecare an şi să dea câte un strop de viaţă, Casei în care el s-a născut şi a copilărit.
Deja de câţiva ani, copii de la şcoala „Constantin Dipşe” din sat, au ajutat şi ajută la renaştere acestui loc. Nu aşteptăm vreo răsplată, ajutăm pentru că ne place să fim împreună cu Doamna Dipşe care ne povesteşte despre pictor şi ne mai şi învaţă câte ceva. Ea se bucură că după puterile noastre, ne arătăm respectul faţă de Constantin Dipşe.
La şcoală, pictorul ne „priveşte” din Autoportretul ce ne întâmpină de cum intri în holul şcolii. Şi tot aici pe perete mai vedem şi Cavalerul trac, alt tablou adus nouă de Ionuţ Dipşe, fiul pictorului, ca să un uităm să ne respectăm moşii şi strămoşii.
Mă bucur că învăţ aici şi-mi place să spun la ce şcoală învăţ, iar acum că ne pregătim pentru 2017 – când pictorul „va împlini” 100 de ani – mă bucur că am rolul de a scrie despre ce vrem să facem noi, elevii, ca să cinstim numele celui care a fost, ca şi noi, elev la şcoala din sat.
În 12 septembrie, după un concurs organizat în mai multe clase, în care Doamna Dipşe ne-a cerut să scriem ce ştim din câte ne-a învăţat în anii trecuţi, despre viaţa şi lucrările pictorului, câştigătorii (care au primit diplome şi premii adevărate) dar şi alţi elevi voluntari, am spus la ce ne gândim noi, ce am putea să facem pentru Centenarul din 2017 al naşterii pictorului.
Andreea şi fratele ei şi-au scris ideile în caiet: să facem o placă la poarta şcolii cu numele pictorului, ca să ştie şi străinii ce trec pe drum cum se numeşte şcoala noastră; să plantăm flori în curtea Casei memoriale; Răzvan va organiza o zi cu desene făcute de colegi, pe care să le pună la panou în clasă; Marian şi cu prietenul lui vor împărţi elevii care nu au internet acasă – pe grupe mici ca să poată vedea pe calculatoarele de la şcoală, picturile lui C. Dipşe.
Poate că o să mai facem şi altceva, ne mai gândim împreună cu profesorii noştri. Oricum, până atunci, ne străduim, chiar dacă mai uităm, să facem în fiecare zi o faptă bună după cum ne-a cerut chiar pictorul la 93 de ani, când ştia că şcoala va primi numele lui. Iar mie, care-mi place să scriu lucrurile din suflet, mi-a revenit, aşadar, rolul să scriu la ziar despre câte vrem noi elevii să facem pentru satul nostru ca să-l cinstim pe pictor.
Dar şi Doamna Dipşe ne-a promis că la primăvară, ne invită pe toţi elevii, la expoziţia pictorului de la Muzeul de Artă din Baia Mare. Abia aşteptăm ziua aceea. Până atunci, ajutăm fiecare după puterile noastre; ne vin idei noi, facem paşi noi, o încurajăm şi pe Doamna Dipşe chiar dacă suntem copii, să reuşească cu repararea şi învierea casei memoriale Dipşe!
Carla Maria Crăciun, elevă la Şcoala Gimnazială „Constantin Dipşe” Şurdeşti
