În Baia Mare, s-au finalizat lucrările de reabilitare a staţiei de epurare

0
440

Ieri, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale şi ale unor primării, a avut loc inaugurarea Staţiei de epurare din municipiul Baia Mare, ca urmare a finalizării lucrărilor realizate în cadrul contractului MM-CL-03 de reabilitare a staţiei, proiect derulat de societatea VITAL SA, prin Programul Operaţional Sectorial Me­diu, cu Finanţare din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.
Valoarea contractului a fost de 43,21 milioane lei, fără TVA (9,91 milioane euro). Lucrările au început în 02.12.2014 şi s-au finalizat la 1 octombrie 2016.
Staţia de epurare a municipiului Baia Mare a fost reabilitată în cadrul programului ISPA în prima jumătate a anului 2010, iar lucrările de reabilitare au cuprins toate treptele de epurare: treapta primară, secundară şi a nămolului rezultat.
În urma procesului de retehnologizare din cadrul contracului MM-CL-03 staţia de epurare va asigura următoarele obiective:
• Realizarea treptei terţiare pentru staţia de epurare existentă în vederea reducerii concentraţiei de azot şi fosfor în apele deversate, conform standardelor europene;
• Modernizarea treptei de epurare a nămolului.
Componentele noi executate au fost integrate în fluxul tehnologic existent, prevăzut în prima etapă de retehnologizare, asigurînd o funcţionare globală, optimă a întregii staţii de epurare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.