Lumea o ia pe arătură, britanicii ies din Uniunea Europeană, americanii îl aleg pe extremistul Trump, bulgarii au un preşedinte pro-rus, iar alegătorii moldoveni îl preferă pe socialistul Dodon. Civilizaţia trece printr-o criză prelungită, cea economică se extinde în crize regionale şi globale pe toate palierele. Societatea s-a gripat, naţiunile par să fie infestate de viruşii secolului XXI. Situaţia însă nu poate fi chiar atît de rea, dacă acceptăm schimbarea ca pe ceva inerent!
Omul are un dat propriu, îşi structurează intenţiile şi în acest fel caută alte căi şi soluţii, se află într-o continuă mişcare a spiritului, spre alte idealuri pe care le defineşte. Ca individ şi ca societate, ne dezvoltăm şi identificăm formele care ne promit să ne organizăm ca întreg, spre un sens evolutiv. Criticăm modurile de viaţă (politică, socială, economică, ştiinţifică, religioasă, filosofică) şi ne formăm prin toate acestea, ne educăm şi ne cunoaştem. Spiritul cercetează, natura umană este însă parţială şi mereu în căutarea perfecţiunii, niciodată nu îşi este suficientă.
Societatea contemporană este supusă unor aspre acuzaţii, acest fapt generează sentimentul de continuă criză, omul căzînd în alienare de sine. Soluţie raţională de ieşire din realitatea obiectivă nu prea există, de aceea calmarea oamenilor se realizează prin cultură/credinţă. Ne înstrăinăm de viaţă dacă rămînem ataşaţi de material, putem renaşte prin apelul la spirit. În această perioadă grea pentru oamenii din toată lumea, cu atît mai mult la noi (urmează alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016), ar fi bine să nu obosim, să nu renunţăm să ne apropiem de cele spirituale, să nu cădem în noroiul existenţial ce ne înconjoară. Flecăreala ne caracterizează, o practicăm prea des, ne ghidăm în viaţă după vorbele altora, votăm după interesele flecarilor. Se pare că şi cetăţenii români din Republica Moldova au obosit, au fost doar 50% la alegeri – probabil că doar jumătate dintre noi vor vota la alegerile parlamentare. Democraţia este în impas? Ar trebui să avem curaj, să vedem valoarea umană din noi, să nu cădem în plasa grijilor ce apar ca vulturii deasupra celor slabi de înger.
Viaţa este tragică pentru cei care nu-şi respectă condiţia umană şi nu înţeleg determinările la care este supusă fiinţa (prin muncă, prin boală, prin educaţie). Contemplarea ne determină să observăm pozitivul, nu doar ce este negativ în existenţa noastră şi în lume. Comunicarea (inclusiv în acest mod, prin ziar) ne face să ne punem întrebări şi să ne îndreptăm atenţia nu spre obiectele din jur, ci spre existenţa ca atare, privită şi dincolo de cele fizice. Să ne gîndim la cei care nu se lasă pradă condiţionărilor. Îi admirăm pe oamenii care nu se supun, nu se subordonează nici ideilor, nici altora. Unii preferă să iasă din lume, decît să fie sclavii ei. La fel ca plantele, trebuie să creştem deopotrivă spre marile idei solare şi spre cele din adîncul teluric. Omul este ram şi rădăcină, cu sensuri contrare de mişcare.
Lumea pare că explodează, însă nu ar trebui să ne lăsăm pradă situaţiilor date (politice, economice, sociale) şi să nu-i luăm ca reper pe cei socotiţi puternici în societate. Reper să ne fie credinţa că existăm ca oameni întregi, cu amintiri şi că ştim sigur că vom reuşi ca de fiecare dată.
