Acces la internet pentru nevăzători

0
567

Zi specială la Asociaţia Nevăzătorilor din Maramureş. De ieri, 17 noiembrie, persoanele cu deficienţe de vedere vor putea comunica mai uşor în lume, prin intermediul calculatorului.
Pentru nevăzători a fost realizat un program inedit care le dă posibilitatea să acceseze internetul şi să se folosească de această modalitate de stabilire a legăturilor cu alte persoane din jur. În acest sens, au fost donate trei calculatoare, din care unul va ajunge la o fetiţă nevăzătoare de doar 9 ani. Pentru ca şi alţi nevăzători să se poată bucura de comunicarea online, e nevoie şi de alte persoane generoase care să doneze tehnica necesară.

Comunicare online pentru nevăzători

„Este o zi de sărbătoare la Asociaţia Nevăzătorilor din Maramureş pentru că am reuşit să aducem un program de acces la internet pentru nevăzători. Este un soft la care au lucrat ingineri din Arad, mai ales Vasile Boroş care are o companie de IT. El lucrează de doi ani cu specialiştii încercând să conceapă un program pentru nevăzători. A implementat programul în mai multe oraşe: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Arad, Constanţa şi acum intră şi Baia Mare în circuit. Împreună cu inginerul Vasile Maidik, specialist IT am pornit această mişcare. Este, de fapt, un început pe care îl vrem fructuos şi la care avem nevoie de sprijin din parta comunităţii. Softul este gratuit, în rest aparatura, tehnica de care avem nevoie, calculatoarele trebuie să ni le procurăm. Avem trei programe instalate la ora actuală. Un calculator e donat de mine, unul e donat de Vasile Maidik. Un altul a fost un calculator cumpărat de un bărbat din Băiuţ”, a explicat profesoara Rodica Pop, voluntar la Asociaţia Nevăzătorilor, cea care a făcut o primă donaţie de calculator.

Apel pentru donaţii

În acest context, s-a făcut apel şi la oamenii cu inimă mare pentru a dona computerele necesare persoanelor cu deficienţe de vedere. „Dacă în oraş sunt firme, companii, persoane fizice care au calculatoare disponibile, funcţionale, de care se pot dispensa îi rugăm să le aducă la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor de pe strada Crişan nr. 17”, a spus Rodica Pop. Membrii asociaţiei se vor putea familiariza cu accesul la internet la sediul instituţiei. „N-am ştiut din timp. Noi ne doream acest lucru. Acum încep şi eu să învăţ. Pentru noi e necesar, mai ales pentru cei tineri. Cei în vârstă sunt mai puţin interesaţi. Noi avem peste 25 de minori în asociaţie. Ei au cel mai mult nevoie de calculator”, a punctat preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Maramureş, Elena Lăcătuş.

„Nu ştiam că dorinţele se pot împlini”

Persoanele cu deficienţe de vedere au fost încântate de surpriza oferită. Bucurie mare s-a putut citi pe chipul Elizei Lazar în vârstă de doar 9 ani. Micuţa a mărturisit că nu a ştiut pentru ce vine la sediul asociaţiei, însă crede că de acum înainte a câştigat un nou prieten, calculatorul, cu care speră să se familiarizeze şi să o ajute să comunice mai uşor cu cei din jur. Emoţionată, Eliza Lazar le-a oferit şi ea un dar celor prezenţi: o priceasnă interpretată din suflet pentru suflet. „Nu ştiam că dorinţele se pot împlini. Eu m-am rugat la o mănăstire pentru un calculator. Nu am ştiut de ce vin aici. Mama mi-a zis că e o surpriză”, a relatat Eliza Lazar. O altă membră a asociaţiei, Mariana Stan a declarat că are câteva informaţii despre utilizarea calculatorului. Acum e dornică să împărtăşească şi altor colegi din experienţa ei. „Eu am un laptop acasă. Sunt obişnuită puţin cu calculatorul. Dacă va fi nevoie, eu sunt dispusă să-i ajut pe colegi. Eu îmi căutam muzică, intram pe internet şi căutam diferite ştiri sau sfaturi ortodoxe. Fiecare va învăţa tastatura”, a spus Mariana Stan. În Asociaţia Nevăzătorilor sunt în prezent peste o mie de membri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.