Ziua Ştafetei în Baia Mare

0
418
????????????????????????????????????

Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Baia Mare a participat în această săptămână la cea de-a V-a ediţie a campaniei “Ziua Ştafetei”, o campanie-eveniment iniţiată de către Fundaţia Terre des hommes şi implementată la nivel naţional, în cadrul căreia adulţii predau ştafeta propriilor meserii unor copii şi tineri dornici să le înveţe. Sub umbrela campaniei naţionale, 16 copii şi tineri din Baia Mare au fost sprijiniţi să devină, pentru o zi, profesori de limba engleză, fotografi, psihologi, poliţişti, doctori, actori şi avocaţi. ”Pentru noi, adulţii, participarea copiilor şi tinerilor la viaţa comunităţii trebuie să devină o prioritate, deoarece ei formează generaţia de mâine, iar societatea pe care o construim azi va fi realitatea lor de mai târziu – este drept şi natural să le oferim şansa de a participa în deciziile şi acţiunile care-i vor afecta direct, iar Ziua Ştafetei e menită să ne reamintească despre acest lucru”, a afirmat Kirsten Theuns, delegatul naţional al Fundaţiei Terre des hommes. Implementarea “Zilei Ştafetei” pe plan local s-a bucurat de sprijinul Colegiului Naţional ”Gheorghe Şincai” Baia Mare, al Teatrului Municipal Baia Mare, al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş. Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie neguvernamentală din Elveţia ce dezvoltă programe şi proiecte în peste 38 de ţări pentru a proteja copiii aflaţi în nevoie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.