Confratele Augustin Cozmuţa, face parte din acei intelectuali metodici cu proiectele sale. Avea calendarul propriilor sale căutări, descoperiri pentru a înţelege lumea artistică pe care a sprijinit-o ca nimeni altul. Licenţiat în filologie şi filozofie, cu studii postuniversitare în sociologia culturii şi a presei a excelat în jurnalism, critică literară, cronică teatrală şi cronică plastică. L-am cunoscut bine din vremea tinereţii mele. Apoi noua ordine a ţării m-a legat de truda unui cotidian „Graiul Maramureşului” care fără intuiţia lui nu cred că ar fi ajuns în ziua de astăzi. În el am avut cel mai inspirat colaborator de trudă cotidiană. Harul şi metoda severă de lucru s-au convertit în cărţi de referinţă pentru cultura din Maramureş. Dar Augustin Cozmuţa avea audienţă în multe centre culturale din ţară. Mai ales în Cluj. Recenta apariţie postumă „Incursiuni în arta plastică” (Editura Gutinul”, Baia Mare, 2016) face parte tocmai din partea meticuloasă a lui Cozmuţa, de a nu lăsa vremea în voia ei. Ci iată, în voia lui deoarece această carte a fost pregătită de autor. Şi pusă în formă de carte de doamna Ileana Cozmuţa, cu osîrdia Penelopei care îşi înţelege menirea. Cuprinsul cărţii, cum mulţi dintre noi ştim, face parte din adoraţia pentru arta plastică. Articolele din volum depun mărturie despre un autor cu observaţii sigure asupra fenomenului artistic băimărean, cu argumente dar şi cu idei cutezătoare care-i circumscriu personalitatea. Cartea este structurată în patru capitole: microeseuri, cronici (la expoziţii colective şi de grup şi la expoziţii personale) interviuri şi cartea de artă. Nu am cum să epuizez toate capitolele cu detaliile din care se compun dar voi semnala cîteva contemplaţii ale autorului care pot fi un îndemn spre lectură. Scrie despre centenarul unui pictor (Andrei Mikola) ori despre alt pictor octogenar (Iosif Balla). Despre Gheorghe Chivu, la 80 de ani de la naştere despre care Aug. Cozmuţa crede că, a fost poet mai mult decît pictor dar în „cea mai tainică îngemănare, cuvîntul se află în raport genetic cu imaginea vizuală, percepţia picturală a peisajului fiind deopotrivă compoziţie şi culoare.” Despre Traian Hrişcă, la 75 de ani, crede că prezenţele sale consecvente la anuala artelor definesc „o personalitate distinctă în mişcarea plastică din perioada contemporană”. Despre Aurel Dan crede că „talentul său a imprimat valorile artistice memorabile unui univers perceput altfel decît la suprafaţa lucrurilor, fiind un punct de reper al spaţiului în care vieţuieşte”. Pe Vasile Jurje îl surprinde în timpul întoarcerii artistului în locurile natale şi la uneltele sale iar pe Traian Moldovan îl decupează din paginile revistei „Arca” de la Arad unde artistul băimărean se bucură de aprecieri meritate. Eseuri pertinente scrie Cozmuţa despre Şcoala de pictură de la Baia Mare, despre arta în muzeu, despre frumosul şi urîtul vieţii. Cronicile dedicate expoziţiilor colective şi de grup şi cele personale sînt proba matură a observatorului care cu un limbaj critic adecvat desluşeşte maniere de lucru, pulsul căutărilor, semnele sensibilităţii fiecărui pictor. De fiecare dată pune în evidenţă vitalitatea fenomenului artistic băimărean. Mi-au atras atenţia cronicile la expoziţiile a doi artişti, acum consacraţi, pe cînd debutau pe simeze: Maria Mariş Dărăban (1983) şi Valentin Muste (1983). Cronicarul arată multă înţelegere şi depune garanţia pentru viitorul lor. Şi nu a greşit. Interviurile sînt mărturii ale devenirii ori consacrării unor artişti plastici care deschid ferestrele sufletului pentru a fi mai omeneşte cunoscuţi. Ar merita fiecare intervievat o consemnare aparte. Dar cartea ne este acum la îndemînă. Ilustraţiile sînt dovada că autorul acestei cărţi a cutreierat atelierele, şi-a apropiat pictorii dar a fost distant cînd a scris despre ei. Era un semn al prieteniei şi preţuirii. Doamna Ileana Cozmuţa în nota asupra ediţiei decupează o imagine a cronicarului: „Era aproape nelipsit din sălile de expoziţii, probabil pentru a se întîlni cu sine sau spre a evada în lumi imaginare ori ca o soluţie de a depăşi, măcar din cînd în cînd, mizeriile vieţii”. Toate acestea şi încă foarte multe. Augustin Cozmuţa rămîne cel mai longeviv cronicar plastic de la noi. Dar şi cel mai pertinent.