Nu mie îmi aparţine sintagma din titlu. Ci lui Igor Dodon, cel instalat, după două tururi de scrutin în cel mai înalt fotoliu de administrare al Republicii Moldova, prin vot universal, egal, direct şi secret. Domnia sa este preşedintele ales al Republicii Moldova, urmând a conduce destinul celor de peste Prut în următorii ani.
Cine este? Ştim! Român din stânga Prutului, de tot tinerel – 41 de ani ce înseamnă în raport de cei care încearcă la rândul lor să câştige înalte demnităţi la, să zicem 70 de ani? Născut în locuri ce miros româneşte: Sadova-nouă ne aminteşte de Sadoveanu -, Călăraşi – pe noi ne trage gândul tot spre ceva cu miresme valahe. Şi, nu-i aşa, tot ce-i românesc nu piere. Asta o spunem doar noi că ni se potriveşte. Căci altora le sună străin şi nepotrivit. De ce oare? Pen’’că, ar zice eroi de prin Faulkner, alde Sartoris şi ai lui. Adică? Uite, de pildă domnului Igor, poate şi doamnei sale, Galina şi de ce nu, feciorilor lor, trei la număr: Vlad, Bogdan, Nicolae. Că nu ne înşelă, să nu aveţi nicio grijă! Nu contează aparenţele ci gândurile scoase la vedere. Domnul Igor Dodon ştie două limbi (şi ruseşte, vorba cuiva). Ar putea vorbi cu această parte de Europă unde se vorbeşte cealaltă limbă ce-i este familiară („limba vechilor cazanii/care-o spun şi care-o cântă pe la vatra lor ţăranii”). Corect. Numai că domnia sa are alte pasienţe de făcut, drept care preferă mersul în direcţia Soarelui-Răsare. A rămas la credinţa, altădată era şi a noastră, modelată de forjori de înaltă calificare, cum că lumina vine de la Răsărit… Drept care, cărţile par jucate. Chişinăul va fi chemat, una-două, s-o lase mai moale cu pasiunea ei pentru Icoana numită Uniunea Europeană, să se descotorosească cât ai clipi din palme de podoabele de gablonz agonisite din neglijenţă din dreapta Prutului, şi să dea năgară să prindă un loc în sârba pe arătură încinsă de ceva timp, e drept fără a rupe gura târgului, de dansator celebri precum Kremlin, Kazahstan, Belarus.
Ce se va întâmpla cu Republica Moldova, nu prea ştim. Ce ştim însă, şi nu avem dubii în această privinţă, depărtarea de România capătă contur. Grajdanin Igor a promis mai demult un alt steag-roş/albastru – în locul tricolorului adoptat cam pripit, zice el, de entuziasmele începutului. Limba română este luată în vizor ca în locul ei să apară limba moldovenească. Iar istoria românilor are toate şansele să părăsească paginile manualului şcolar, pentru a lăsa loc istoriei proprii, a Moldovei fără România.
Oricum, Acordul de asociere la Uniunea Europeană trebuie să dispară din faţa ochilor, pentru a lăsa locul liber rezervat, şi încă de când, dar oameni răi din lumea rea n-au vrut asta, unui tratat de aderare la Uniunea vamală asiatică, unde Moscova merge în fruntea coloanei.
Între timp, mai e de făcut un pas mic pentru om dar mare pentru progresul umanităţii-federalizarea Republicii Moldova… Nu e de mirare deci, că respingerea Planului Kozârev echivalează cu „dai în mine/dai în tine/dai în fabrici şi uzine”.
Nu cred că vom aştepta mult timp pentru a lua act de rectificări vizibile a cursului istoric anunţat atât de romantic de parfumul podurilor de flori.
Da, Republica Moldova îşi are viitorul ei. Dar, care viitor, mă întreb? Viitorul I? Viitorul al II-lea? Şi asta deoarece, deocamdată, Igor Dodon este cu noi. Dar împotriva noastră.
Nicolae Bud




























Felicitari autorului acestui text. Si totusi,peste orice speculatii, Reintregirea tarii,adica unirea Basarabiei cu Romania va trebui sa fie -si va fi-opera elitelor Romaniei. Unde sunt acestea ? Vom trai si vom vedea.