Urmăresc cetăţeneşte campania electorală. Sînt suficient de trecut prin vreme să nu am pornirea comparaţiilor. Evident, cele din noua democraţie. Aşa că aştept cu nerăbdare proiecte, programe care să fie temelie pentru binele ţării. Sună vetust dar este extrem de necesar să avem un reazim. Că prea multe trestii foşnitoare ne înconjoară. În mare parte pînă acum, am impresia unei confruntări surde. Cu subiecte patinate, reluate, care au uitat să înflorească. Se fac trimiteri la trecutul apropiat cînd mulţi dintre actualii adversari visau pe o pernă comună. Acum s-a trecut la eliminarea cu orice preţ a adversarului. Dacă este nevoie se ţine seama şi de efectul DNA. Care şi ea, Direcţia, ţine seama de denunţători. Cea mai mîrşavă condiţie a omului de printre noi. Adică cîţiva hoţi intră în peştera lui Ali Baba, îşi burduşesc sacii cu galbeni şi intră în lumea pretins normală. Vine vremea cînd cercul se strînge, pericolul se arată a fi iminent, atunci unul, care se crede mai şmecher, bate la uşa cu pricina şi spune tot. Cei de la uşa cu vizor îi promit iertarea că a jucat rolul lui Iuda. Pentru mine mi se pare o atitudine degradantă. Cum la fel mi se par jignirile reciproce care nu au nimic cu temele esenţiale ale campaniei electorale. Vorbe care nu spun nimic. Cei care aşteaptă să afle ceva pentru ziua de mîine se uită năuci de parcă ar vedea zburînd cocori în plină iarnă. Îmi arunc privirea peste carnetul de reporter. De la începutul campaniei electorale nu prea am reţinut idei de cotitură. Deşi au ajuns cu tabla la televiziuni unii lideri fac promisiuni crezînd că ne apucă insomniile de bucurie. Salarii mărite, pensii mai juste. Nu am auzit un argument credibil de unde vor fi sursele de finanţare. Bugetul statului este văzut ca un sac fără fund. Promisiunile curg ca apele Marei. Candidaţii fac planuri din cuţite şi pahare. Ni se promite că săracii României se vor întrăma. Se evocă fericita noastră creştere economică. Ba că sîntem în top în Europa.
De după colţ apar economiştii lucizi şi spun că nimeni nu vorbeşte de productivitate ci doar despre veniturile la buget din taxe şi impozite. E ca şi cum mi-aţi promite că la iarnă va ninge. Mai spun cei pricepuţi că acest salt, cu care se laudă toţi, este făcut pe bază de consum. Pesediştii şi liberalii se întrec în promisiuni pentru medici şi pacienţi. Strigăte de culoare electorală: dublăm salariile medicilor, construim spitale! De unde fonduri? Răspunsul îl ştim toţi: buget local şi fonduri europene. Şi cîteva aiureli de campanie electorală. Un candidat de la Alde crede că la Cotroceni trebuie să ajungă mitropolitul Banatului, Ion Selejan. Ori căruţele, nu vor mai circula pe drumuri publice fără poliţa RCA. Se povesteşte emoţional. Eu aş dori să votez proiecte şi nu personaje. Dar cum personajele sînt purtătoare de mesaje, trebuie să-i privim pe cei care aspiră să ajungă în Parlament cu următorul dicton: acesta este un candidat! Citiţi cu atenţie programul! Astfel, după lectură, vom putea merge mai încrezători spre urne. Votul este absolut necesar pentru o democraţie normală. Dar este nevoie să votăm în cunoştinţă de cauză nu emoţional. Observ un conflict electoral între autohtoni şi noii internaţionalişti. Care, ne spun, şi-au creat două mici partide în laboratoare măiestre. Ce poate şi trebuie să facă un parlamentar? Răspunsul îl ştie toată lumea: legi care să ajungă ceva şi în teritoriul în care este ales parlamentarul. Dar omul care pune votul în urnă pentru unul sau altul mai vrea o stradă, o conductă, o şcoală, o grădiniţă. Candidatul promite ştiind că el nu le poate face direct. Dar deocamdată acesta este jocul. Una pe faţă, mai multe pe dos. Rugarea mea este simplă: votaţi pe cei în care aveţi încredere! Atenţie la pribegi! Unul de prin Ilfov a jignit fără măsură acest popor drept pentru care a fost admis să candideze din partea USR la Senat. Zice ignorantul. „Românul este o fiinţă înapoiată care se ghidează încă după regulile şi mentalităţile de acum sute de ani numindu-le „tradiţii şi obiceiuri”. Este un mamifer biped pentru care contează doar nevoile primare”. Ruşine celor care l-au primit în partid! De ultimă oră aflu că useristul a fost fugărit de la Nicuşor Dan. De aceea ţineţi seama de reclama: acesta este un candidat! Citiţi cu atenţie programul. Altfel ne putem îmbolnăvi mai rău.
Atenţie la pribegi!
Nici “apele Marei” nu mai sunt ce-au fost odata. Le privesti si vezi cum se duc inexplicabil de mici, parca negre si parca fara viata, sterpe, la vale. Le privim fara sa avem vreo speranta de la ele. Spre deosebire de apele Marei pe candidati si pe alesi ii privim mereu cu multe si mari sperante. Au acestia pe undeva vreun generator de sperante de ne legam atitea si atitea sperante de ei? Evident, n-au! In schimb noi, alegatorii, vazind si cunoscind marile si diversele posibilitati ale tarii – cimpii, dealuri, munti, riuri, fluviu, mare, petrol, gaze, aur, paduri, cereale, legume, animale, o bijuterie de sistem energetic… – de a aduce multumire, prosperitate, fericire cetatenilor ei, ne legam zadarnic speranta ca niste semeni de-ai nostri, considerati mai rasariti, mai reusiti, alesi pe cale democratica, vor reusi sa puna aceste bogatii certe si inestimabile in beneficiul nostru. Este ceva asa de greu, de nemaipomenit, de imposibil realizarea acestui lucru? Evident, nu! Atunci de ce, desi alesii au programe pe le citim cu atentie, avem incredere in ei, avem acest esec continuu? De ce alesii nostri abandoneaza toate programele, toate promisiunile si toate sperantele noastre, lasa totul balta!, si se fac “pribegi”? Sa fie programele candidatilor, atentia sau increderea noastra cele care genereaza esecul? Evident, nu! Atunci, care-i baiul?