Şase cetăţeni irakieni opriţi la frontiera cu Ungaria…

0
359

Poliţiştii de frontieră din Nădlac au depistat şase cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un camion încărcat cu citrice.
Duminică, 4 decembrie, în jurul orei 22, la PTF Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat, la ieşirea din ţară, cetăţeanul turc Huseyin A., în vârstă de 39 de ani, conducând un automarfar, înmatriculat în Turcia, şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, citrice din Turcia pentru o societate comercială din Belgia.
La controlul autovehiculului, politiştii de frontieră au constatat că sistemul de închidere prezintă urme de relipire, fapt pentru care au procedat la deschiderea semiremorcii şi efectuarea unui control amănunţit. Astfel, au fost descoperite, ascunse printre lăzile cu citrice, şase persoane de sex masculin.
În urma verificărilor s-a stabilit că, cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 15 şi 30 de ani, solicitanţi de azil în România. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care cetăţenii irakieni au urcat în camion.
Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor irakieni acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului turc pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

… şi 17 cetăţeni sirieni, depistaţi la frontiera de sud-vest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Deta – ITPF Timişoara au depistat 17 cetăţeni sirieni, care au încercat să intre ilegal în România, pe jos, pe la frontiera verde, iar poliţiştii de frontieră de la Stamora Moraviţa au reţinut un cetăţean sârb care a sprijinit un tânăr, cetăţean turc, să treacă frontiera din Serbia.
În data de 4 decembrie, în jurul orei 07.30, poliţiştii de frontieră din Deta împreună cu poliţişti şi jandarmi, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în zona de frontieră un grup, format din 17 persoane, cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
Cei în cauză, 6 bărbaţi, două femei şi 9 copii, au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări. În urma primelor verificări, s-a stabilit că, sunt cetăţeni din Siria, au vârste cuprinse între 2 şi 50 de ani, şi nu aveau documente asupra lor, în momentul reţinerii. Persoanele în cauză au declarat că, intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei şi s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii sirieni fiind preluaţi de o echipă operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş.
Şi în data de 3 decembrie, în jurul orei 05:30, poliţiştii de frontieră din Moraviţa au depistat, la aproximativ 10 metri de frontiera cu Serbia, un cetăţean turc şi un cetăţean sârb, în vârstă de 18, respectiv 51 de ani. Cetăţeanul turc a declarat că, a recurs la această metodă pentru că nu deţinea viză valabilă, pentru a intra în România, respectiv a călători în spaţiul Schengen, iar cetăţeanul sârb era călăuza acestuia.
În cauză, faţă de cetăţeanul turc s-a luat măsura cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar faţă de cetăţeanul sârb s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.