Liceenii din 20 de judeţe ale ţării au devenit pentru câteva clipe oameni de afaceri. Tinerii şi-au luat în serios rolul de antreprenori şi şi-au gândit până în cele mai mici detalii afacerea pe care au prezentat-o în cadrul Târgului firmelor de exerciţiu „Rivulus Dominarum Tineret”. A fost ce-a de-a zecea ediţie a acestui eveniment. Târgul a fost organizat de către Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, sub patronajul Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş şi s-a adresat elevilor de la liceele din filiera tehnologică – profil Servicii.
Participare din 20 de judeţe
De la o ediţie la alta, Târgul firmelor de exerciţiu „Rivulus Dominarum Tineret” reuneşte la Baia Mare un număr tot mai mare de participanţi. La cea de a X-a ediţie au participat 121 firme de exerciţiu din 20 de judeţe ale ţării: Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Buzău, Constanţa, Cluj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti. Gazda ediţiei aniversare a Târgului firmelor de exerciţiu „Rivulus Dominarum Tineret” a fost Centrul de Instruire şi Marketing din Baia Mare, al Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş. “Ne bucurăm foarte tare că am ajuns la cea de-a X-a ediţie a Târgului Naţional al Firmelor de exerciţiu Rivulus Dominarum Tineret. Pentru elevi şi pentru noi toţi care ne-am implicat în eveniment, este un târg în adevăratul sens al cuvântului. Aici, elevii au posibilitatea să-şi demonstreze aptitudinile, competenţele, deprinderile, să negocieze, să facă afaceri, să-şi demonstreze încrederea în forţele proprii, să realizeze o evaluare a muncii lor, prin intermediul competiţiei ce are loc la târg la secţiunile pe care le organizăm cu ocazia acestui eveniment. Anul acesta au venit liceeni de la 21 de licee. Am avut participare naţională, participări directe, 62 de standuri şi 54 de firme cu participare indirectă. Există standuri cu adevărat profesionist realizate, standuri unde s-a depus multă muncă şi chiar arată că sunt pricepuţi, că fac lucrurile cu multă pasiune şi dăruire şi din tot ceea ce fac acum în şcoală sigur vor deveni nişte elevi câştigaţi, vor reuşi ca atunci când vor lucra în propria afacere să aplice ceea ce au învăţat în şcoală”, a punctat directorul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Crina Buda. Participanţii la târg s-au întrecut în cele 12 competiţii organizate: stand, materiale promoţionale, catalog creativ şi profesional, prezentarea firmei, tranzacţii, pagină web, vânzător, spot, mascotă, imaginea firmei şi “Cea mai bună firmă la toate secţiunile”.
Afaceri cu iz oriental
Liceenii s-au dovedit creativi la capitolul idei de afaceri. Unii şi-au “deschis” restaurante, alţii cofetării, patiserii, ceainării sau hoteluri şi pensiuni. Pentru a fi şi mai convingători, tinerii au adoptat şi ţinuta specifică. Astfel, la restaurantul mexican, au putut fi întâlniţi mariachi, dar n-au lipsit nici bucatele tradiţionale. “Firma noastră reprezintă fuziunea dintre ambientul colorat, mâncarea proaspătă şi condimentată, precum şi muzica mariachilor. Ne-am gândit să dăm o pată de culoare restaurantului, de aceea ne-am şi gândit să purtăm o ţinută specifică acestei ţări. Suntem o echipă de tineri care îşi doreşte succesul acestei firme. Misiunea noastră este de a aduce clienţii pe tărâmurile mexicane. Viziunea noastră este de a fi cel mai bun restaurant din Bucureşti şi de a satisface cele mai pretenţioase solicitări ale clienţilor. Principalele ingrediente ale bucătăriei mexicane sunt: fasolea, ardeiul, ceapa şi porumbul care este cel mai important element din toate preparatele noastre”, a declarat eleva Roxana Enescu. O altă echipă de adolescenţi a pus la cale o ceainărie indiană. “Noi am decis să pornim o ceainărie indiană, deoarece am văzut că sunt foarte multe firme ce au cafenele, restaurante. Am zis să venim cu ceva nou, frumos. Am ales să ne îmbrăcăm tradiţional. Noi servim ceai. Prinde foarte bine această afacere. Foarte multă lume a fost deschisă la această idee”, a punctat o altă elevă, Teodora Catană.
Idei tradiţionale
În cadrul târgului au putut fi întâlnite şi produsele tradiţionale. Dulciurile au fost printre elementele cu nare succes la clienţi. “Noi ne ocupăm de o cofetărie. Avem o gamă variată de produse puse la dispoziţia clienţilor. Am realizat multe tranzacţii, au fost vânzări bune. Ne-am descurcat bine. E un lucru de echipă care necesită atenţie. Şi trebuie să fii ordonat în tot ceea ce faci. Mă gândesc ca pe viitor să continui în domeniul comerţului”, a punctat elevul Flaviu Andor. Alţii s-au gândit să pună în valoare frumuseţea judeţului, aşa că şi-au deschis pensiuni turistice. Lenuţa Peter spune că îşi doreşte ca la finalul liceului să pună la cale o afacere similară. “Pensiunea noastră este una amplasată într-un cadru natural. Aici turiştii îşi pot găsi odihna şi liniştea pe care o caută. Avem diverse oferte de Crăciun, Revelion şi de Paşti. Ca de fiecare dată am avut succes, deşi concurenţa e mare. Emoţiile la fel. Chiar mă gândesc ca după ce voi finaliza liceul să-mi deschid o astfel de afacere. Noi suntem de la Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmaţiei”, a spus Lenuţa Peter. Alţi tineri au dorit să vină cu ceva inedit. De exemplu, un grup de la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” a pus la cale “un Hotel Medieval, cu servicii pentru echitaţie, biliard, fitness, SPA. Avem barul cu specific medieval. Pentru copii există sala de jocuri”, a precizat eleva Ionela Timiş. La final, cele mai bune afaceri au fost premiate. Elevii au fost recompensaţi cu plachete, premii şi menţiuni.
Premii pentru cea mai bună firmă:
• Premiul I: FE COOKIES LAND SRL (Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor), prof. Cristea Maria Adelina, Colegiul Economic „Costin C Kiriţescu” Bucureşti;
FE CHARRIOTT SRL (hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare), prof. Hoban Carmen Teodora, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.
• Premiul II: FE MARASIG SRL (transport aerian de persoane), prof. Mitrea Mariana, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare;
FE DECOSTAR SRL (comerţ cu ridicata al materialelor de construcţii), prof. Nan Natalia, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare;
FE SERAPHIS SRL (hoteluri şi alte facilităţi de cazare), prof. Pop Alina Natalia, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.
• Premiul III: FE VIN LA TINE SRL (fabricarea vinurilor din struguri), prof. Marin Cristina – Mihaela, Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” Satu Mare
FE SERAPHIS SRL (hoteluri şi alte facilităţi de cazare), prof. Pop Alina Natalia, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.