Patruzeci şi doi de migranţi ascunşi într-o cisternă

0
418

Poliţiştii de frontieră din Vărşand au depistat patruzeci şi doi de cetăţeni, din Irak şi Maroc, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-o cisternă.
Miercuri, 7 decembrie, în jurul orei 23, la PTF Vărşand, judeţul Arad, s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, cetăţeanul român Viorel B., în vârstă de 48 de ani, domiciliat în judeţul Sălaj, care conducea un automarfar cu semiremorcă tip cisternă, înmatriculate în România, fără încărcătură.
Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care în cisternă au fost descoperite, ascunse, 42 de persoane, 14 bărbaţi, 10 femei şi 18 copii.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cei în cauză sunt 41 de cetăţeni irakieni şi 1 marocan, 24 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani şi 18 minori, cel mai tânăr având numai 2 luni, toţi solicitanţi de azil în România.
Migranţii sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

A fost destructurat un grup specializat în contrabanda cu ţigări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Iaşi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, cu suportul de specialitate al poliţiştilor din cadrul Serviciului de Operaţiuni Speciale Iaşi, au destructurat un grup infracţional, care desfăşura activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări şi care acţiona pe raza judeţului Iaşi. În data de 7 decembrie, au fost desfăşurate 22 de percheziţii domiciliare la membrii grupării, în mai multe locaţii de pe raza judeţului Iaşi.
În perioada monitorizării activităţii infracţionale, poliţiştii de frontieră au descoperit şi reţinut în vederea confiscării peste 310.000 ţigarete, de diferite mărci, provenite din contrabandă, în valoare de peste 105.000 lei. Faţă de şapte membri ai grupului a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Membrii grupării au introdus ţigaretele în România, peste râul Prut, cu ajutorul unor lansete şi a unor frânghii. Uneori, coletele cu ţigarete erau trecute înot, chiar dacă se înregistrau temperaturi scăzute în cursul lunilor septembrie – octombrie a.c, după care erau transporta fie în spate, fie cu atelaje hipo, până la locurile de depozitare din localităţile Bosia, Ungheni şi Golăieşti.
Urmare a percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi ridicate/in­dis­ponibilizate în vederea continuării cercetărilor: diferite sume de bani, cantitatea de 58.980 ţigarete, de diferite mărci, în valoare totală de 26.451 lei, 15 telefoane mobile, 20 cartele SIM, un binoclu, două vâsle din material plastic, diferite înscrisuri utile cauzei şi 3 autovehicule, în valoare totală de 74.250 lei.
În data de 7 decembrie, procurorul de caz a emis ordonanţe de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de 7 membri ai grupării, ulterior fiind prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.