Colindătorii de la şcolile din judeţ, premiaţi la Catedrala Episcopală

0
434

“Colindătorii” de la mai multe şcoli maramureşene au adus vestea Naşterii Domnului în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare. Copiii au cântat cu mult suflet şi drag colindul vechi, străbun. Fiecare dintre grupurile participante în competiţie a încercat să demonstreze că este cel mai priceput în arta colindatului. Totodată, în maiestuoasa catedrală au putut fi admirate şi icoane pe lemn şi pe sticlă.

La Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, sâmbătă, 10 decembrie, s-au desfăşurat cea de-a XVII-a ediţie a manifestării “De Naşterea Domnului”, şi ediţia a VI- a a Concursului Judeţean de interpretare a Colindelor „Colindătorii”, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş. Alte secţiuni ale manifestării au fost: Icoane pe lemn, Icoane pe sticlă, Creaţie literară, Teatru religios. La eveniment au fost prezenţi PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, preotul Milan Bălan, consilier al sectorului teologic educaţional din cadrul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, directori ai unităţilor şcolare, cadre didactice, elevi şi părinţi. În cadrul manifestării au fost implicaţi peste 200 de elevi coordonaţi de către 29 de cadre didactice din şcoli gimnaziale, licee şi colegii naţionale din judeţ. Copiii, îmbrăcaţi în port popular autentic, având în repertoriu colinde tradiţionale, au încercat să impresioneze juriul din care au făcut parte: pr. prof. drd. Baboşan Andrei (preşedinte executiv), prof. Ştefan Mioara, prof. diac. drd. Dobreanu Adrian, prof. Pop Ioan Marian, prof. Ion Gabriela. Coordonatorii manifestării au fost: pr. prof. Hoban Florin – inspector pentru religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş şi prof. Ştefan Mioara. În cuvântul adresat participanţilor Presfinţitul Părinte Dr. Iustin Sigheteanul a subliniat importanţa orei de religie, formatoare de credinţă şi identitate naţională, i-a felicitat pe participanţi şi a acordat daruri elevilor şi cadrelor didactice. De altfel şi arhiereul maramureşean a primit din partea cadrelor didactice o icoană cu Sfântul Arhidiacon Ştefan, ocrotitorul spiritual al tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. La rândul său, inspectorul şcolar pentru religie pr. prof. Hoban Florin a mulţumit tuturor celor prezenţi, arătând că Maramureşul este păstrător, creator şi transmiţător al tradiţiei creştine, tradiţie vie în nord-vestul ţării. Cei prezenţi au interpretat împreună o colindă, în amintirea vie a ÎPS Justinian Chira, de la a cărui plecare spre cer s-au împlinit în 8 decembrie, 40 de zile.
În urma jurizării, a fost stabilit următorul clasament în funcţie de secţiune:
GRUPURI VOCALE TRADIŢIONALE:
Marele premiu: Grupul Vocal Flori de pe Ţibleş – Şcoala Gimnazială „Ben Corlaciu” Groşii Tibleşului – prof. Miholca Natalia şi prof. Pop Dorin Nicu.
Premiul I: Şcoala Gimnazială Budeşti –Florile Cosăului – coord. prof. dir. Maria Ciceu şi prof. Adrian Toporan.
Premiul II: Grupul vocal Rozalina- Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Rozavlea – prof. Ion Condrat.
Premiul II: Grupul Vocal Prelucana – Şcoala Gimnazială Mănăştiur, Structura Preluca Veche – prof. Andreea Marc şi prof. Corina Nechita.
Premiul III: Corul Pedagogic – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare – prof. Anca Gavra şi Pr. Prof. Claudiu Ciascai.
Menţiune I: Grupul Vocal – Şcoala Gimnazială Bicaz – prof. Vasile Adrian Nistor.
Menţiune I: Grupul Vocal ¬ Colegiul Tehnic „Transilvania” Baia Mare – prof. Radu Vasile Miţiguş.
Menţiune I: Grupul Vocal Mărgăritare – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare – prof. Ramona Pop.
GRUPURI VOCALE ARMONICE:
Premiul I: Grupul Vocal Racoviţenii – Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare – prof. dr. Cosmin Lauran.
Premiul II: Grupul vocal Muguraşii – Şcoala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare – prof. Firuţa Vele.
TEATRU RELIGIOS:
Premiul I: Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, „Irozii” prof. Pop Violeta.
Premiul I: Şcoala Gimnazială nr. 2 Baia Sprie, structura Chiuzbaia, „Viflaimul” Prof. Roşca Georgeta.
Premiul II: Şcoala Gimnazială Asuaju de Sus, „Irozii” – prof.Zlampa Lavinia, prof. Dulf Monica.
Premiul II: Şcoala Gimnazială Satulung, „Cei trei magi şi Irod” prof. Homorodan Gabriela.
Au fost acordate diplome şi pentru secţiunile: Desen, Pictură, Icoane pe sticlă, Icoane pe lemn, Creaţii literare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.