Activităţi în cadrul evenimentului Crăciun în Maramureş

0
445

Astăzi, 17 decembrie

În această perioadă, în mai multe localităţi din judeţul Maramureş au loc diferite acţiuni incluse în cadrul manifestării „Crăciun în Maramureş”. Deschiderea oficială a evenimentului are loc astăzi, 17 decembrie, de la ora 10, la Muzeul Satului. Tot astăzi, de la ora 10, la Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş în colaborare cu Clubul Copiilor din Sighetu Marmaţiei, organizează festivalul „Cum e datina străbună”. De la ora 16, în Palatul Cultural din Sighetu Marmaţiei se va desfăşura concertul de colinde „Vestea minunată a Crăciunului”, iar de la ora 17, în secţia pavilionară a Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, va fi vernisajul expoziţiei de pictură „Crăciun în Maramureş”, acţiune organizată în colaborare cu Asociaţia „Alexandru Şainelic”. Tot astăzi, 17 decembrie, de la ora 17, la Casa de Cultură din Târgu Lăpuş va fi organizat Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă. În Baia Mare, de la aceeaşi oră, elevii de la Insieme Music School, copiii de la Palatul Copiilor din Baia Mare şi grupuri de colindători din diferite zone ale judeţului vor colinda în cadrul Festivalului „Iarna Băimăreană”.

Mâine, 18 decembrie

A doua zi, în 18 decembrie, la ora 12.30, pe platoul din faţa Casei de Cultură Vişeu de Sus, debutează „Festivalul Naţional de Datini şi Obiceiuri de iarnă „Veniţi, creştini, la Viflaim”. Participă: ansambluri folclorice din Suceava, Iaşi, Alba, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare şi Maramureş. Colindătorii vor colinda şi vor pune în scenă tradiţii şi obiceiuri specifice Crăciunului. De asemenea, va avea loc parada măştilor şi a costumelor tradiţionale de iarnă. Un festival dedicat obiceiurilor de Crăciun are loc mâine, de la ora 13 în Piaţa Agroalimentară din Baia Sprie, iar de la ora 17, vor continua concertele de colinde în cadrul Iernii Băimărene.

Luni, 19 decembrie

La Complexul Astronomic Baia Mare, luni, 19 decembrie, au loc mai multe proiecţii cu tema „În căutarea stelei Crăciunului”. Proiecţiile se vor derula de la orele: 9, 11, 13 şi 15. În aceeaşi zi, dar de la ora 15, într-o gospodărie tradiţională din Finteuşu Mare se va desfăşura tăiatul porcului. La ritual va asista şi bloggerul Mihai Ţăranu.
15.00: Tăiatul porcului într-o gospodărie tradiţională din localitatea Finteuşu Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.