Aveţi grijă de bunurile personale atunci când sunteţi la cumpărături!

0
405

În această perioadă, premergătoare sărbătorilor de iarnă, când supermarket-urile, mall-urile, târgurile, pieţele sunt aglomerate, poliţiştii vă recomandă să fiţi prudenţi atunci când mergeţi la cumpărături.
Evitaţi să aveţi asupra dvs. sume mari de bani în numerar. Utilizarea cardului pentru plata cumpărăturilor este posibilă în majoritatea magazinelor şi reduce riscul de a rămâne fără bani, în cazul pierderii sau sustragerii portofelului.
Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi!
Dacă vă aflaţi într-o zonă aglomerată, protejaţi-vă geanta!
Folosirea telefonului/tabletei sau a altor gadgeturi vă pot distrage pe dumneavoastră şi pot atrage atenţia hoţilor. Nu vă lăsaţi bunurile de valoare (borsetă, geantă, haine) în căruciorul pentru cumpărături!
Când sunteţi însoţiţi de copii, explicaţi-le că, în cazul în care se pierd, trebuie să apeleze la personalul de securitate al magazinului! Dacă observaţi lipsa copilului, anunţaţi imediat agentul de pază sau personalul magazinului!
Foarte important este ca, în această perioadă să nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de „chilipiruri”, deoarece, de cele mai multe ori, produsele pot fi contrafăcute.
Asiguraţi temeinic autoturismul şi nu lăsaţi la vedere, în interior, bani sau obiecte tentante precum telefoane mobile, laptopuri, genţi, borsete, pungi de cadouri etc.
Dacă constataţi că aţi fost victima vreunei infracţiuni, sesizaţi, de îndată, poliţia!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.