Mihai Eminescu – gazetar politic

0
587
Săluc Horvat, Florian Roatiş şi Cornel Munteanu

Cu câteva zile înainte de împlinirea a 167 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a devenit spaţiul perfect pentru a-i introduce pe cei pasionaţi de lirismul eminescian în universul poetic. Atmosfera a fost întregită de cântecele pe versurile lui Mihai Eminescu, care au fost interpretate de corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. În cadrul discuţiilor, accentul s-a pus mai puţin pe poezia lui Mihai Eminescu, de data aceasta fiind abordată tema publicisticii.
„Mihai Eminescu – gazetar politic”, s-a intitulat manifestarea omagială dedicată marelui poet naţional. În deschidere, prof. univ. dr, Cornel Munteanu a vorbit despre „Polemica gazetăriei eminesciene”, concluzionând că „Eminescu gazetarul nu e mai puţin valoros decât prozatorul sau poetul”. Despre „influenţele germane în creaţia eminesciană” a vorbit directorul executiv al revistei de cultură „Nord literar”, Săluc Horvat, un cunoscător şi un entuziast cercetător al operei lui Eminescu. Săluc Horvat a arătat că perioada vieneză (1869 – 1872) şi cea berlineză (1872 – 1874) au fost cele mai „rodnice şi prolifice perioade” din viaţa lui Eminescu, deoarece au fost anii în care acesta şi-a format personalitatea şi şi-a consolidat partea de cultură generală. Eminescu-biblioteca-005În cafenelele vieneze a citit toată presa existentă şi a reuşit să-şi formeze nu numai cultura filosofică, ci s-a informat în toate sferele cunoaşterii umane. Aşa au rezultat o mulţime de traduceri sau comentarii pe marginea a ceea ce a lecturat. „Se vorbeşte că în opera sa literară şi publicistică sunt peste 500 de referinţe germane”, a mai spus Săluc Horvat. La rândul său, conf. univ. dr, Florian Roatiş, moderatorul discuţiilor a punctat câteva „repere şi configurări” despre „gazetăria eminesciană”. „Cert este că debutul în publicistică al lui Mihai Eminescu a fost un moment de răscruce în viaţa lui. Cei câţiva ani de sănătate pe care îi va mai avea îi va dedica în primul rând publicisticii. A debutat în 19 mai 1876 în Curierul de Iaşi, publicaţie a Curţii de Apel din Iaşi. El s-a remarcat aici în primul rând prin poziţia politică. Activitatea sa la acest Curier de Iaşi care a durat aproape doi ani, a abordat pagina de politică externă, fiind foarte informat, în sensul că citea presa străină. Prelua informaţiile şi era înaintea ziarelor din Bucureşti, de multe ori şi a ziarelor guvernamentale”, a precizat Florian Roatiş. Eminescu a fost preocupat şi de chestiunea balcanică, dar şi evenimentele diplomatice. De remarcat este că Mihai Eminescu s-a folosit mult în articolele sale şi de „plasticitatea proverbelor”. În cadrul evenimentului a putut fi vizionat şi filmul „Baladă în gerar”, proiecţie de CD din videoteca lui Paul Antoniu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.