21 de persoane, din Irak, Iran, Siria şi Pakistan, intenţionau să treacă ilegal frontiera

0
363

Poliţiştii de frontieră din Nădlac şi Turnu au observat mai multe peroane care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reţinute, la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră, şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări.
Astfel, s-a stabilit că grupul era format din 8 bărbaţi, 4 femei şi 9 copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 45 de ani, originari din Irak, Iran, Siria şi Pakistan. În urma verificărilor s-a constatat că, cei în cauză sunt solicitanţi de azil în România şi au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen.
Poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

2 vietnamezi, cu documentele altor persoane, depistaţi la frontieră

La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak s-au prezentat, pentru a ieşi din ţară, călătorind cu un autoturism, condus de un cetăţean român, două persoane care s-au legitimat cu paşapoarte eliberate de autorităţile din Vietnam, în care erau aplicate vize Schengen valabile.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele nu corespund cu cele din documentele de călătorie, motiv pentru care au fost conduse la sediu pentru cercetări.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoanele, o femeie şi un bărbat, din Vietnam, Manh L. în vârstă de 28 ani şi Thuy N. în vârstă de 33 ani, au intrat legal în România, în baza paşapoartelor personale în care erau aplicate vize turistice. În cadrul primelor cercetări aceştia au declarat că documentele prezentate le-au obţinut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 400 euro cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Persoanele în cauză au recurs la această metodă pentru că nu posedau vize valabile care să le permită să călătorească în Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei cetăţenilor vietnamezi şi le-au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Autoturism de lux, căutat în Polonia, descoperit în România

bmwÎn data de 18.01.2017, acţionând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, în cooperare cu poliţişti din cadrul IPJ Constanţa – Compartimentul Furturi Auto, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competenţă.
Astfel, a fost identificat pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca BMW, model X3, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.
În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Polonia, acesta fiind declarat furat din data de 01.12.2016, iar posesorul acestuia este cetăţeanul român P.V., în vârstă de 52 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.
Bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorităţi.
Autoturismul, evaluat la aproximativ 28.500 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tăinuire”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 1 Cod Penal.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.